În Marea Britanie, numărul pacienţilor care prezintă puţine sau deloc sechele după un accident vascular cerebral (AVC) s-a mărit de trei ori datorită inteligenţei artificiale (AI), a anunţat, marţi, Ministerul britanic al Sănătăţii, notează AFP.
Dezvoltat de o companie din Oxford, sistemul Brainomix e-Stroke reduce cu mai mult de o oră stabilirea diagnosticului şi permite alegerea rapidă a celui mai potrivit tratament, potrivit Agerpres.
Utilizarea lui, în 111.000 de cazuri suspecte de AVC, a crescut de la 16% la 48% rata pacienţilor fără dizabilităţi sau cu dizabilităţi uşoare.
Inteligența artificială ajută la luarea deciziilor în interpretarea scanărilor cerebrale, pentru a permite pacientului „să aibă tratamentul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit”, a subliniat ministerul.
Anual, peste 85.000 de persoane din Anglia fac un accident vascular cerebral.
Ministerul Sănătăţii a citat exemplul lui Carol Wilson, asistent pedagogic, care în iunie 2021 a suferit crampe intense şi şi-a pierdut rapid vederea şi uzul membrelor. Software-ul a făcut posibilă diagnosticarea rapidă a unui cheag de sânge în creier şi optarea pentru o trombectomie.
„Am putut să mă ridic şi să trimit mesaje familiei în aceeaşi zi, să mă întorc acasă şi să merg din nou la două zile după ce am avut un accident vascular cerebral”, a mărturisit ea.
„Fiecare minut salvat în timpul evaluării iniţiale în spital a persoanelor cu simptome de AVC permite îmbunătăţirea spectaculoasă a şanselor unui pacient de a părăsi spitalul sănătos”, a afirmat într-un comunicat medicul Timothy Ferris, director de transformare în cadrul sistemului public de sănătate (NHS).