În cursul acestei luni sunt în desfășurare alegeri în Colegiile locale ale Medicilor. Alegerile se desfășoară în două tururi, iar în unele județe primul tur de scrutin s-a încheiat deja.
Conform regulamentului de organizare a Alegerilor la nivel local, primul și al doilea tur de scrutin durează, ambele, câte 2 zile, dat fiind faptul că la fiecare trebuie să voteze medicii dintr-un județ.
Alegerile la nivel local sunt organizate pentru desemnarea:
a) membrilor consiliului colegiului local;
b) reprezentanților în Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor din România;
c) membrilor comisiei de cenzori.
Cvorumul necesar este de două treimi din numărul de membri cu drept de vot.
Lista cu datele de organizare, pe județe, în ordine alfabetică:
Colegiul Medicilor ALBA:
– Turul I al alegerilor s-a desfășurat în perioada 1-3 martie 2020, între orele 8.00-20.00, la sediul CMR Alba.
– Turul al II-lea al alegerilor se va desfășura în perioada 13-15 martie 2020, între orele 8.00-20.00, la sediul colegiului.
Colegiul Medicilor ARAD:
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Arad
– Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00
Colegiul Medicilor ARGEȘ
– Turul I: 2-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Argeș,
– Turul II: 15-16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor BACĂU
– Turul I: 3-4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Bacău
– Turul II: 15-16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor BIHOR
– Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Bihor
– Turul II: 18-19 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor BISTRIȚA NĂSĂUD
– Turul I: 3-5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Bistrița
– Turul II: 17-19 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor BOTOȘANI
– Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Botoșani
– Turul II: nu a fost anunțată deocamdată data.
Colegiul Medicilor BRAȘOV
– Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Brașov.
– Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor BRĂILA
– Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Brăila.
– Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor BUCUREȘTI
– Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR București.
– Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor BUZĂU
– Turul I: 1-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Buzău.
– Turul II: 15-17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor CARAȘ-SEVERIN
– Turul I: 2-4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Caraș-Severin din Reșița.
– Turul II: 16-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor CĂLĂRAȘI
– Turul I: 4-5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Călărași
– Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor CLUJ
– Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Cluj
– Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor CONSTANȚA
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Constanța
– Turul II: 15-16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor COVASNA
– Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Covasna
– Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor DÂMBOVIȚA
– Turul I: 1-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Dâmbovița
– Turul II: 16-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor DOLJ
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Dolj
– Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor GALAȚI
– Turul I: 4-5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Galați
– Turul II: 16-17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor GIURGIU
– Turul I: 2-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Giurgiu
– Turul II: 16-17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor GORJ
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Gorj
– Turul II: 15-16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor HARGHITA
– Turul I: 4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Harghita
– Turul II: 18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor HUNEDOARA
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Hunedoara
– Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor IALOMIȚA
– Turul I: 7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Ialomița
– Turul II: 20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor IAȘI
– Turul I: 1-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Iași
– Turul II: 13-15 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor ILFOV
– Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Ilfov
– Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor MARAMUREȘ
– Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Maramureș
– Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor MEHEDINȚI
– Turul I: 3-4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Mehedinți
– Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor MUREȘ
– Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Mureș
– Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor NEAMȚ
– Turul I: 2-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Neamț
– Turul II: 16-17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor OLT
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Olt
– Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor PRAHOVA
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Prahova
– Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor SATU MARE
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Satu Mare
– Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor SĂLAJ
– Turul I: 3-4 martie 2020 între orele 08:00-20:00, în sala de conferințe a restaurantului Severus din Zalău
– Turul II: 17-18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor SIBIU
– Turul I: 5-6 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Sibiu
– Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor SUCEAVA
– Turul I: 2-3 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Suceava
– Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor TELEORMAN
– Turul I: 4-5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Teleorman
– Turul II: 18-19 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor TIMIȘ
– Turul I: 6-7 martie 2020 între orele 08:00-20:00, în amfiteatrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timiș „Pius Brînzeu”
– Turul II: 19-20 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor TULCEA
– Turul I: 2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Tulcea
– Turul II: 16 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor VASLUI
– Turul I: 5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Vaslui
– Turul II: 18 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor VÂLCEA
– Turul I: 5 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Vâlcea
– Turul II: 17 martie 2020 între orele 08:00-20:00.
Colegiul Medicilor VRANCEA
– Turul I: 1-2 martie 2020 între orele 08:00-20:00, la sediul CMR Vrancea
– Turul II: 13-14 martie 2020 între orele 08:00-20:00.


