Primarul Nicolae Robu a anunţat, marţi seara, că începând de miercuri, pe raza municipiului Timişoara va fi obligatorie purtarea de măşti şi mănuşi în mijloacele de transport în comun şi în incinte închise ale unităţilor publice şi private care desfăşoară activităţi cu publicul.
„Comitetul local pentru situaţii de urgenţă al municipiului Timişoara, în deliberare, a hotărât, marţi, că începând de miercuri, pe teritoriul municipiului Timişoara se instituie obligativitatea de a purta mască şi mănuşi pe mijloacele de transport public şi în spaţiile închise ale structurilor publice şi private în care se desfăşoară relaţii cu publicul”, a scris Robu, într-o postare pe pagina de facebook.
Primarul Robu este preşedintele Comitetului local pentru situaţii de urgenţă al municipiului Timişoara.
Potrivit ultimei raportări de marţi a Grupului de Comunicare Strategică, în judeţul Timiş sunt confirmate 389 de cazuri de infecţie cu COVID-19.
Conform Prefecturii Timiş, în judeţ sunt, în prezent, 532 de persoane aflate în izolare la domiciliu şi 280 de persoane carantinate.
Și în alte țări sunt orașe care impun măsuri similare.
Accesul în magazine, pieţe şi taxiuri va fi condiţionat la Budapesta începând de lunea viitoare de purtarea obligatorie a unei măşti sanitare sau a unui articol asemănător, decizie luată în cadrul măsurilor împotriva epidemiei de COVID-19, a anunţat marţi primarul capitalei ungare, Gergely Karacsony. În anunţul făcut într-o înregistrare video postată pe Facebook primarul Budapestei aminteşte că de luni purtarea măştii este obligatorie şi în mijloacele de transport public.
Capitala germană Berlin va impune începând cu 27 aprilie purtarea măştilor în mijloacele de transport în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, alăturându-se astfel majorităţii statelor regionale ale ţării, a anunţat primarul Michael Müller.
În total, zece din cele şaisprezece state regionale, cu o populaţie totală de aproape 49 de milioane de persoane, au anunţat astfel de obligaţii pentru a limita răspândirea virusului, iar unele sunt deja în vigoare.