Media raportării infecțiilor nosocomiale în România, de patru ori mai mică decât în Europa, potrivit președintelui ANMCS

 

Media națională a raportării infecțiilor nosocomiale este de 0,84%, în timp ce media raportărilor în Uniunea Europeană depășește 4%. Sunt cifrele prezentate de președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, dr. Vasile Cepoi, într-un interviu acordat Ro Health Review.

Potrivit ANMCS, cea mai mare raportare din România s-a înregistrat în regiunea Centru, adică 1,51%, iar cea mai mică în regiunea Sud-Vest, adică 0,32%.

“Atâta vreme cât se vor pune sancțiuni pentru că au fost raportate, pentru că au fost depistate și raportate infecții, sigur că unitățile sanitare se vor păzi de a raporta, chiar dacă vor lua măsuri în interiorul lor. Măsuri care, nefiind transparente, sigur că vor avea și o eficacitate redusă”, a avertizat el.

Lipsa de cultură a calității și siguranței pacientului este principala problemă cu care se confruntă spitalele din România din acest punct de vedere, consideră dr. Cepoi.

 

Vă prezentăm mai jos interviul integral

 

ÎNTREBARE: Care este media raportării infecțiilor nosocomiale în România?

VASILE CEPOI: Pe o analiză pe care am făcut-o noi cu o lună în urmă, media națională a raportării infecțiilor nosocomiale era de 0,84%, cu cea mai bună raportare situându-se regiunea Centru, cu cea mai slabă raportare regiunea Sud-Vest. Lipsa raportării ne duce cu gândul la faptul că preocuparea pentru prevenirea acestor infecții nu este corespunzătoare și că, prin urmare, riscul pentru pacienți este mare în unitățile sanitare respective.

 

ÎNTREBARE: Care este media raportărilor în Uniunea Europeană?

 

VASILE CEPOI: Peste 4%. 4,2%, 4,5%, nu am ultimele date, dar depășește 4%.

 

ÎNTREBARE: De ce este România atât de mult în urmă, în continuare, deși s-a încurajat raportarea?

 

VASILE CEPOI: S-a încurajat raportarea, în sensul declarativ. Dar teama unităților sanitare de a raporta rămâne în continuare, pentru că, oridecâte ori se raportează, pe de o parte se mediatizează negativ faptul că s-a raportat un număr de infecții. Pe de altă parte există din partea autorităților – mă refer la Direcția de Sănătate Publică – uneori o atitudine agresivă de a sancționa, de a amenda pentru că a existat o infecție. Ori acest lucru nu va duce la rezolvarea problemei. Pentru că, atâta vreme cât se vor pune sancțiuni pentru că au fost raportate, pentru că au fost depistate și raportate infecții, sigur că unitățile sanitare se vor păzi de a raporta, chiar dacă vor lua măsuri în interiorul lor. Măsuri care, nefiind transparente, sigur că vor avea și o eficacitate redusă.

 

ÎNTREBARE: Există voci care spun că sancțiunile ar fi, totuși, cheia, iar altele care spun că nu au nicio eficiență. Care este opinia ANMCS?

 

VASILE CEPOI: Argumentul că sancțiunile singure nu au impact este simplu: se dau amenzi, se sancționează aceste lucruri de zeci de ani. Și nu s-a întâmplat nimic. În continuare avem o subportare, în continuare avem evenimente adverse grave, datorate infecțiilor asociate asistenței medicale, prin urmare nu aceasta este soluția. Comisia Uniunii Europene propune ca soluții pentru reducerea evenimentelor adverse asociate asistenței medicale și implicit a infecțiilor asociate asistenței medicale patru grupe de măsuri. În primul rând formarea personalului, profesioniștilor, în asigurarea calității serviciilor medicale și a siguranței pacientului. Apoi implementarea unui sistem de management al calității – elaborarea de proceduri și protocoale. Implicarea pacientului în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale printr-o informare corectă a pacientului cu privire la riscul infecțios la care este expus. Riscul infecțios al pacientului fiind, pe de o parte, dat de componenta biologică, de particularitățile fiecărui caz în parte – pacienți cu o imunitate scăzută, pacienți colonizați cu bacterii multidrog rezistente, și așa mai departe – și pe de altă parte de tipul de intervenție la care este supus pe perioada internării în spital, manevrele invazive fiind cele cu risc crescut pentru apariția unei infecții. Mă refer de la sonde, la catetere, etc. Și, desigur, intervențiile chirurgicale care sunt cu cel mai mare risc, dar care nu constituie principala cauză de apariție a infecțiilor, pentru că la intervențiile chirurgicale sunt mult mai stric respectate. Mai puțin strict respectate sunt la celelalte manevre invazive, de tipul implantării unor catetere, a unor sonde și așa mai departe, când, de multe ori, lipsa unei instruiri foarte serioase și a unei supervizări a respectării regulilor de protecție universală duce la apariția acestor infecții. Respectarea acestor reguli de protecție universală, care în principal înseamnă spălatul mâinilor și utilizarea corectă a mănușilor sterile și nesterile este o problemă care necesită o instruire permanentă. Cunosc o situație dintr-un spital care se preocupă de această problemă și care utilizează pentru a verifica dacă personalul respectă bunele reguli de spălare a mâinilor un aparat care își permite să verific acest lucru. Și, în ciuda faptului că personalul este instruit o dată la trei luni asupra modului de spălare a mâinilor și că, după instruire, toată lumea respectă regulile, la un control inopinat se constată că acele reguli au fost uitate. Deci repetarea instruirii și verificarea permanentă a respectării acestor reguli de protecție universală este o primă condiție care să ducă la reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale. Și, evident, identificarea lor și raportarea acestora.

 

ÎNTREBARE: Din perspectiva ANMCS, care sunt principalele deficiențe înregistrate la spitalele din România?

 

VASILE CEPOI: Global vorbind, este vorba de o lipsă de cultură a calității și a siguranței pacientului. Aceasta este problema, care se concretizează în faptul că: managementul spitalului nu asigură condițiile materiale necesare respectării tuturor regulilor. Adică: cantitatea de biocide, existența dispersoarelor de dezinfectanți, existența unui număr corespunzător de mănuși și așa mai departe. Apoi nu există un mecanism de supervizare, de verificare perioadică a respectării acelor reguli. Și atunci, în lipsa acestei verficări, acestui control, evident că tentația de a nu respecta regula există, uneori involuntar, în grabă, pentru că volumul de activitate este foarte mare, complexitatea activității este foarte mare și atunci se omit o serie de reguli, cu consecințe, uneori, nebănuite. Am constatat uneori, participând la o serie de manevre invazive într-un spital, că o parte din personal, de exemplu, nu purta masca corespunzător. O purta sub nas, ceea ce reprezenta un risc major, pentru că acolo era vorba de o manevră deschisă, unde stafilococul, care trăiește foarte bine în nasul fiecăruia, putea să ducă la o infecție gravă pentru pacientul respectiv, fiind vorba de un pacient imunodeprimat. Și, după câteva minute, cineva s-a sesizat, totuși, că cineva nu respecta regula. O altă situație, un studiu făcut de Facultatea de Medicină din Brașov, arăta că aproximativ 70% din personalul medical nu cunoștea regulile de utilizare a mănușilor sterile și nesterile. Deci informarea și formarea permanentă este prima condiție pe care trebuie să o îndeplinim. Inclusiv a managementului. Dacă managementul spitalului nu realizează că asigurarea condițiilor pentru respectarea măsurilor universale de protecție și supervizarea, controlul, verificarea permanentă a respectării acestor cerințe nu se face, nu se poate să aibă rezultate bune.

 

ÎNTREBARE: Ce ar trebui să facă medicul epidemiolog pentru a evalua corect riscul infecțios al unui pacient?

 

VASILE CEPOI: Medicul epidemiolog ar trebui să convingă, în primul rând, pe medicul clinician, asistentul medical și infirmiera, adică personalul medical, cu privire la necesitatea respectării acestor reguli. Să verifice periodic în ce măsură aceste reguli sunt respectate. E o întâmplare povestită că un epidemiolog a invitat medicii și asistenții la toaletă să le vorbească despre riscul infecțiilor și, după ce a vorbit, toată lumea a plecat. Pe epidemiolog l-a ineresat câți dintre cei care au fost acolo s-au spălat pe mâini la ieșire. Și asta a arătat care este, de fapt, comportamentul lor real. Deci astfel de modalități de verificare, indirecte, care, de fapt, developează un comportament corect sau incorect, ar trebui să fie instrumente în mâna epidemiologului, dincolo de cele strict profesionale, de supraveghere, de controale de sanitație și așa mai departe, pe care ei le fac, de altfel, foarte bine, își fac grafice, dar colaborarea cu clinicienii este defectuoasă, clinicienii răspunzând greu la solicitările epidemiologilor și, în lipsa sprijinului managementului, aceștia nu vor reuși să implementeze regulile corespunzătoare.

 

ÎNTREBARE: Ce instrumente există pentru evaluarea riscului infecțios prezentat de fiecare pacient?

 

VASILE CEPOI: Noi recomandăm ca la internare pacienții să fie evaluați din punctul de vedere al riscului infecțios. Cel mai “periculos” pacient este cel care vine dintr-o unitate sanitară care poate fi colonizat cu bacterii multidrog rezistente. El nu face boala, nu știe că este bolnav, dar poate să fie purtător, poate saă fie colonizat cu astfel de bacterii. Există un scor, Scorul Carmeli, pe care-l recomandăm să fie făcut la internarea în spital, iar dacă pacientul spune că a fost internat, că a fost în contact cu sistemul de sănătate, atunci el este suspectat că poate fi colonizat cu o anumită bacterie. Noi am oferit spitalelor o soluție pentru a ști cu ce bacterie ar putea să fie colonizat, cu ce bacterie ar putea să fi intrat în contact pacientul, dacă a fost internat într-un anume spital. Și, deschizând harta aceea pe care am pus-o la dispoziția spitalelor poate verifica, poate vedea în timp real la ce bacterii a fost expus acel pacienți și să știe ce măsuri poate să adopte. Și, dacă a fost, atunci el trebuie izolat față de ceilalți pacienți până se verifică dacă este sau nu este colonizat. Sau poate să fie infectat cu o bacterie multidrog rezistentă și atunci să aibă deja manifestările unei infecții, pe care o poate indentifica și a cărei etiologie o poate indentifica pe baza acestor informații pe care noi le punem la dispoziție. Din nefericire, însă, nu toate spitalele raportează aceste infecții. Sunt 100 și ceva de spitale care nu au raportat sau au spus că nu au astfel de infecții în spital, ceea ce este greu de crezut. Noi nu credem că există vreun spital în care să nu existe infecții cu bacterii multidrog rezistente. Că nu sunt toate, că este predominant cu o anumită bacterie, asta este altceva. Dar sigur în toate spitalele există astfel de bacterii pentru că și în alte țări lucrul acesta este deja raportat și demonstrat.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.