Medicamente pentru diabet, vândute pe piața neagră în SUA, pentru că sistemul de Sănătate nu acoperă nevoile – studiu

Medicamente pentru diabet și consumabilele pentru măsurarea glicemiei sunt vândute sau donate pe piața neagră pentru că sistemul american de Sănătate nu acoperă nevoile pacienților, arată un studiu citat de Reuters.

Potrivit studiului, aproximativ o jumătate dintre cei care apelează la piața neagră spun că o fac pentru că nu au acces adecvat la medicamente sau consumabile care să îi ajute să își țină sub control diabetul, au atras atenția cercetătorii în Journal of Diabetes Science and Technology.

”Este important ca profesioniștii din sănătate și factorii de decizie să înțeleagă ce fac oamenii pentru managementul diabetului atunci când se confruntă cu probleme privind accesul la medicamente și consumabile”, a spus unul dintre principalii autori ai studiului, Michelle Litchman de la Utah College of Nursing din Salt Lake City.

Prețul insulinei continuă să crească, ajungând la aproximativ 15 dolari pe zi pentru utilizatorul mediu, notează autorii studiului. Cercetări recente sugerează că unul din patru pacienți cu diabet își raționalizează insulina din cauza costului, au adăugat ei.

”Deși există riscuri în folosirea medicamentelor și consumabilelor care nu le sunt prescrise, există riscuri și în raționalizarea sau neluarea medicamentelor”, a avertizat Litchman.

La începutul anului 2019, cercetătorii au aplicat chestionare unui număr de 159 de persoane implicate în comunitățile online de diabet, inclusiv pacienți și persoane care se ocupă de îngrijirea acestora. Întrebările au făcut referire la tranzacții pe piața neagră, acces la asistența medicală și dificultăți în cumpărarea necesarului pentru diabet din surse standard.

Mai mult de jumătate dintre participanți au declarat că au donat medicamente sau consumabile, 35% că au primit donații, 24% au făcut schimb de medicamente, 22% au împrumutat lucruri și 15% au cumpărat produse de pe piața neagră. Aceste schimburi și tranzacții au avut loc între rude, prieteni, colegi, cunoștințe online și străini.

În ansamblu, persoanele care au raportat probleme financiare din cauza managementului diabetului au fost de șase ori mai predispuse să se implice în tranzacții pe piața neagră și de trei ori mai predispuse să caute donații.

”Actuala situație din Sănătate în SUA este sub standarde pentru mulți pacienți cu afecțiuni cronice”, a atras atenția Mary Rogers de la Universitatea Michigan, din Ann Arbor, care nu a fost implicată în studiu.

”Este prea scump. Este prea lent. Este prea complicat. Eșecul în rezolvarea acestor probleme duce la complicații ale diabetului și la spitalizări inutile”, a adăugat ea.

Participanții care au donat medicamente s-au simțit obligați să o facă pentru că știau de problemele altora, notează autorii studiului. Respondenții au descris un simț al datoriei și o obligație să ajute.

Alții și-au făcut stocuri pe care le-au donat, inclusiv insulină, pastile, senzori și consumabile pentru pompe.

Schimburile pe piața neagră pot avea repercusiuni grave, inclusiv efecte secundare neașteptate, complicații legate folosirea incorectă, interacțiuni între medicamente, au avertizat autorii studiului.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.