Medicamentele pentru tensiune sunt mai eficiente dacă sunt luate înainte de culcare – studiu

Medicamentele pentru tensiune arterială poate aduce beneficii mai mari dacă sunt luate noaptea și nu dimineața, arată un studiu publicat în European Heart Journal.

Cercetarea a inclus peste 19.000 de pacienți cu hipertensiune arterială și a descoperit că riscul de deces și de apariție a bolilor cardiace este redus cu aproape jumătate dacă medicamentele sunt luate înainte de culcare, noaptea, astfel încât să își facă efectul când pacienții dorm.

„Același medicament ingerat la diferite momente ale zilei are, de fapt, proprietăți farmaceutice diferite, comportându-se ca medicamente cu totul diferite”, a declarat autorul principal al studiului, Ramon Hermida, director al Laboratoarelor de bioinginerie și cronobiologie de la Universitatea din Vigo din Spania.

 

Rezultate de o amploare izbitoare

 

Hermida și echipa sa de cercetare au selectat la întâmplare jumătate dintre participanții la studiu pentru a-și lua pastilele de tensiune arterială la trezire, dimineața. Cealaltă jumătate a luat medicamentele înainte de culcare. Echipa a urmărit apoi pacienții timp de șase ani, monitorizând periodic nivelul tensiunii arteriale în mod continuu pe perioade de 48 de ore.

Diferențele dintre rezultate au fost șocante: în comparație cu grupul care și-a luat pastilele dimineața, cei care au luat pastilele noaptea prezentau un risc cu 40% mai mic de atac de cord, insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral sau operații provocate de arterele coronare înfundate. Mai mult, riscul acestor pacienți de a muri în urma unor probleme cardiace în perioada de studiu a fost redus cu 66 la sută.

Cei care iau medicamentele pentru tensiunea arterială înainte de a merge la culcare previn  tensiunea arterială ridicată în timpul somnului, care este un factor de risc semnificativ pentru bolile cardiovasculare, a explicat Hermida pentru NBC News.

Studiile anterioare au arătat că un control mai bun al tensiunii arteriale pe perioada nopții poate aduce beneficii. „Aceasta a fost piesa care lipsea. Pentru prima data, într-o manieră foarte mare, randomizată, acest studiu ne-a oferit cu adevărat rezultate impresionante”, a spus dr. Renato Lopes, profesor de medicină la Școala Universității de Medicină din Duke, care nu a fost implicat în cercetare.

 

Entuziasm temperat

 

Deși rezultatele sunt încurajatoare, cercetătorii spun că pacienții cu hipertensiune arterială ar trebui să discute cu medicii lor înainte de a face orice modificări în obiceiurile de luare a medicamentelor. „Este important să înțelegem că descoperirile nu se pot aplica medicamentelor care trebuie luate mai mult de o dată pe zi sau medicamentelor pentru tensiunea arterială care sunt prescrise pentru alte probleme, cum ar fi angina”, a declarat dr. Tim Chico, profesor de medicină cardiovasculară la Universitatea din Sheffield din Marea Britanie.

Studiul a inclus doar participanți albi, așa că nu este clar dacă beneficiile aparente se aplică și afro-americanilor, care sunt predispuși presiunii arteriale necontrolate și au o rată ridicată a deceselor provocate de boli cardiace.

De asemenea, concluziile s-ar putea să nu se aplice persoanelor care sunt treze toată noaptea, cum ar fi angajații care muncesc în ture.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.