Medicii cer ministrului dezbateri pentru reglementarea activității în laboratorul de analize medicale

Medicii de laborator cer noului ministru al sănătății recunoașterea rolului pe care îl joacă medicul specialist Medicină de laborator sau Microbiologie medicală în cadrul laboratorului de analize medicale. Printr-o scrisoare deschisă adresată lui Victor Costache, ministrul sănătății, dar și altor oficiali din sănătate, reprezentanții medicilor de laborator și ai microbiologilor solicită demararea discuțiilor referitoare la reglementarea activităților din laboratoarele de analize medicale – care implică nu doar medicii specialiști, ci și biologii, biochimiștii și chimiștii. Dezbaterea este solicitată în contextul propunerii unui proiect de lege privind exercitarea profesiilor în sistemul de sănătate, pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2004, privind recunoașterea diplomelor și a calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România, precum și pentru abrogarea și modificarea altor acte normative.

„Funcția de șef de laborator de analize medicale trebuie îndeplinită de un medic de specialitate, coordonarea profesională medicală nefiind posibilă în cazul biologilor, biochimiștilor sau chimiștilor datorită lipsei de pregătire echivalentă în domeniul medical”, se arată în scrisoarea deschisă. „Trebuie menținută prevederea prin care casele de asigurări de sănătate nu pot încheia contracte de prestare servicii decât cu acele laboratoare care au în organigramă cel puțin un medic în specialitatea Medicină de laborator/Microbiologie medicală”, cer autorii scrisorii. Textul este semnat de prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Comisiei de microbiologie medicală a Ministerului Sănătății și a celei a Colegiului Medicilor din România, conf. dr. Anda Băicuș, președinta Comisiei de medicină de laborator a Ministerului Sănătății, și dr. Mihaela Pârvulescu, vicepreședinta Comisiei de medicină de laborator a CMR.

Demersul este unul mai vechi, fiind inițiat încă din luna februarie a acestui an. În martie, acestui demers s-a alăturat și Colegiul Medicilor din România. În același timp, Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR) militează pentru drepturile celorlalte categorii de personal cu studii superioare implicate în activitatea laboratorului de analize medicale și cere, îndreptățit, să participe la toate discuțiile care vizează reglementarea acestei activități. De altfel, prin reprezentanții săi în organismele europene, OBBCSSR a reușit să obțină, pentru membrii săi care demonstrează competența în medicina de laborator, ca aceștia să poată aplica individual și să fie înregistrați alături de medici în Registrul European al Specialiștilor în Medicina de Laborator ca specialiști europeni în medicina de laborator (EuSpLM).

2 comments

Bună ziua! La discuțiile privind activitatea dintr-un laborator de analize medicale au participat întotdeauna cei din Ordinul Biologilor, uneori au fost discuții doar între reprezentanții lor și MS, medicii de laborator /microbiologie medicala nu au fost luați în considerare. Cred că și eu, ca medic specialist de laborator sunt îndreptățită, după 6 ani de studiu medicale (Fac. Medicină Generală) și 5 ani de rezidențial în Medicină de Laborator să știu că pot profesa într-un laborator medical unde am competențe pe masura studiilor. Poate aveți curiozitatea,profesională, să cercetați cum își obțin membrii acestui ordin specializarea… Inclusiv acea înscriere în registrul European al specialiștilor în Medicină de Laborator, se bazează pe simple declarații ale Ordinului, care de altfel afirma că membrii au 9 ani de studii universitare și postuniversitare. Faceți un calcul matematic simplu :3ani Facultate nemedicala(biologie, chimie, etc) +2ani Master – în domeniul laboratorului(NU Medicină) +4 ani de experiență la locul de muncă (în legea lor scrie cursuri teoretice și practice???) =9 ANI STUDII UNIVERSITARE ȘI „POSTUNIVERSITARE”

Pe perioada concediului medicului de laborator, în cazul în care este singurul din acel laborator, trebuie sa se suspende activitatea?

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.