Membrii Federației ”Solidaritatea Sanitară” din România adresează premierului Florin Cîțu o scrisoare deschisă în care readuc în atenție condițiile în care lucrează și riscurile la care se expune personalul medical implicat în lupta cu noul coronavirus.
”Timp de aproape trei luni am stat în Piața Victoriei, solicitându-vă remedierea unei serii lungi de probleme pe care le îndurăm noi, cei aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei COVID-19, și pacienții pe care-i îngrijim. Ați dat dovadă de maximă indiferență față de soarta noastră. O atitudine fără precedent în ultimii 30 de ani și în toată Uniunea Europeană. Entuziasmul inadecvat față de rezultatele vaccinării v-a făcut să credeți că pandemia COVID-19 s-a terminat. Din nefericire pentru noi și pentru restul cetățenilor am intrat în al treilea val al pandemiei. Dvs. rostind vorbe fără sens, noi lucrând în același condiții inadecvate de peste un an de zile.”, se arată într-un comunicat de presă emis de Federație.
Printre solicitările făcute de-a lungul timpul de membrii ”Solidaritatea Sanitară” se regăsesc:
- Standarde privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecție
- Elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaților din sănătate în privința vaccinării, astfel încât să crească ponderea lucrătorilor vaccinați
- Elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienților COVID-19
- Includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate
- Necesitatea limitării răspunderii profesionale la condițiile create de „noua normalitate”
- Respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie
- Elaborarea unor criterii de evaluare obiectivă a profesioniștilor din sănătate.
- Elaborarea unei proceduri a auditului timpului de muncă, pentru a se asigura, spre exemplu, că în fiecare secție în care sunt tratați pacienți COVID-19 există timpul necesar pentru a trata cu atenție pe fiecare dintre ei.
De asemenea, membrii Federației au propus și o serie de măsuri menite să îmbunătățească posibilitățile sistemului sanitar de a lupta cu această pandemie.
În scrisoarea deschisă se face referire și la sporurile pe care personalul medical implicat în tratarea pacienților COVID-19 ar trebui să le primească.
”Sporurile reprezintă o formă de despăgubire pentru riscurile asumate. Sporului cel mai mare îi corespunde nivelul de risc cel mai mare. Sporul cel mai mare la ora actuală este cel acordat pentru combaterea epidemiei. Cunoașteți ce riscuri îi corespund acestui spor? Nu, deoarece v-a interesat doar să ne reduceți drepturile. Vă spunem noi, indicându-vă doar două din consecințele expunerii la acest risc:
- Peste 101 de colegi decedați la datorie într-un singur an. O incidență a mortalității fără egal în alte sectoare, publice sau private.
- Peste 27.000 de colegi infectați (cca. 11% din totalul lucrătorilor). Adică o rată a infectării de cca. 5 ori mai mare decât cea existentă la aceeași grupă de vârstă. (Dacă adăugăm membrii de familie infectați pe acest lanț al transmiterii de la locul de muncă la lucrătorii din sănătate vom descoperi că măsurile inadecvate de protecție a lucrătorilor din sănătate au ca victime cca. 10% din totalul cetățenilor infectați.)
Ați încercat să ascundeți toate aceste efecte prin publicarea unor date eronate, menite să proiecteze imaginea falsă a unui impact mult mai redus. În felul aceasta v-ați pregătit terenul pentru anularea unor drepturi. Refuzul dialogului arată că nu vă interesează impactul măsurilor și declarațiilor dvs. asupra pacienților, ci doar să alocați cât mai multe resurse în alte părți decât cele esențiale pentru această luptă. În locul contactului cu chipuri invizibile ale realității, pe care-l asigură dialogul social, preferați izolarea în aparența de realitate pe care v-o construiesc cei care vă izolează de societate. Chiar dacă rezolvarea unora dintre probleme intră în sarcina ministerului sănătății, responsabilitatea vă aparține în egală măsură, ea fiind accentuată de seria declarațiilor eronate pe care le faceți despre sistemul sanitar (ponderea cheltuielilor cu salariile din totalul bugetului și totalul bugetului alocat sănătății în anul anterior fiind doar câteva dintre exemple). Noi vom fi în continuare la locurile noastre de muncă. Nu pentru că ne-o solicitați dvs., deoarece nu beneficiați de încrederea noastră. Nu pentru că ne-ați interzis demisia, deoarece știm că acesta este un abuz. Ci pentru că aceasta ne este menirea profesională și datoria față de cetățeni”, se mai arată în scrisoarea deschisă.