Mesajul CMMB, la început de an: Dorim sistemului medical predictibilitate și măsuri pentru atragerea de noi medici

Colegiul Medicilor din Municipiul București a transmis, cu ocazia începutului noului an, un mesaj prin care a făcut referire la necesitățile sistemului medical și al sănătății românești în ansamblu, exprimând dorința de predictibilitate, finanțare corespunzătoare, politici şi strategii pe partea de susţinere a personalului medical, precum și măsuri pentru atragerea de noi medici şi alocarea de noi locuri de muncă în sistemul medical.

Vă prezentăm textul mesajului transmis de Colegiul Medicilor din Municipiul București.

„Dragi colegi medici din Bucureşti, Stimată societate românească,
Toți știm celebrele versuri ale poeziei „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Consider că din cauza provocărilor din perioada actuală, gândurile noastre, dorințele și așteptările, merg la fel ca pentru mare parte a populației, către sănătate și către sistemul de sănătate, acum în primele zile dintr-un nou an. La începutul lui 2022, fiecare dintre noi ne gândim la ce va urma, la ce an vom avea, ce provocări trebuie să depăşim.

Ce dorim noi ca medici sistemului medical și sănătății românești în ansamblu?
Îi dorim predictibilitate, îi dorim finanțare corespunzătoare, îi dorim politici şi strategii pe partea de susţinere a personalului medical, îi dorim măsuri pentru atragerea de noi medici şi alocarea de noi locuri de muncă în sistemul medical. Avem nevoie!
Îi dorim să ofere acces la servicii medicale, în mod echitabil, atât pentru pacienţii cronici, cât şi pentru pacienţii COVID-19 sau cei care au o urgență.
Îi dorim normalitate, acea normalitate pe care toţi o clamăm, dar vedem, din păcate, că nu avem o normalitate.
Îi dorim investiţii în infrastructura de spital, îi dorim să poată oferi condiţii cât mai bune pentru ca medicii de familie să-şi desfăşoare cât mai eficient activitatea, îi dorim să dezvolte medicina de ambulator.

Dar pe lângă ce dorim pentru sistemul de sănătate, începutul de an este și despre ce îmi doresc şi mie, Cătălina Poiană, medic endocrinolog şi preşedinte al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, un medic care de zeci de ani lucrează în sănătatea românească.
Îmi doresc ca întreaga societate să înţeleagă că medicul şi pacientul reprezintă un întreg, că fiecare trebuie să se respecte reciproc.

Sunt multe de făcut în acest sistem, dar legătura de încredere ce trebuie să existe între medic și pacient, extrem de importantă – acolo unde s-a pierdut sau nu a existat – trebuie să se reclădească, să se formeze! Iar acest lucru ține de medic și de pacient!
Deci de fiecare din noi!
La Mulți Ani cu sănătate tuturor!
Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană
Președinte Colegiul Medicilor din Municipiul București”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.