Ministerul Sănătății a lansat o broşură cu informații despre vaccinarea împotriva COVID-19, adresată medicilor de familie

Ministerul Sănătății lansează o broșură cu informații referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie și al medicilor curanți, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Broșura include răspunsuri la peste 30 de întrebări primite din partea medicilor, inclusiv cu privire la eficiența vaccinului, siguranța vaccinării pentru persoanele cu boli cronice, autoimune sau cancer și contraindicațiile la vaccinare pentru pacienții cu diverse patologii, potrivit aceleiaşi surse.

“Medicii de familie și medicii curanți sunt vitali pentru o campanie de vaccinare reușită. Ei sunt cei mai aproape de pacienți și îi pot ajuta să ia decizii informate. Opiniile comisiilor de specialitate care au contribuit la această broșură confirmă că vaccinarea este sigură, eficientă și este calea prin care împreună putem să oprim pandemia. Materialul medical este redactat în colaborare cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății. Credem că va fi un sprijin pentru medicii care primesc întrebări despre vaccinare de la pacienți sau care chiar ei au întrebări la care nu au găsit răspunsuri”, a declarat Dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Broșura va fi trimisă către medicii de familie și poate fi descărcată pe pagina web a Ministerului Sănătății, la adresa http://www.ms.ro/brosura-medici-vaccinarea-covid-19-ms/.

La conceperea broșurii au contribuit Comisia de alergologie și imunologie clinică, Comisia de oncologie, Comisia de hematologie, Comisia de endocrinologie, Comisia de cardiologie și Comisia de dermatovenerologie ale Ministerului Sănătății.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.