Ministerul Sănătății a publicat listele cu posturile și locurile scoase la concursul de rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie în sesiunea 18 noiembrie 2018.
Anul acesta, medicii care vor promova examenul vor putea alege din 4.357 de locuri la medicină, 405 locuri la medicină dentară și 225 de locuri la farmacie. Listei de locuri se adaugă și o listă de 273 de posturi la medicină și un post la medicină dentară. Candidații care vor alege un loc în urma concursului vor beneficia de finanțare pe durata studiilor, dar vor fi nevoiți să își găsească un post după promovarea examenului de specialitate, la finalul rezidențiatului. Candidații care aleg să fie rezidenți pe post vor beneficia de angajare pe durată nedeterminată de la început, dar vor fi obligați să practice un număr de ani egal cu durata rezidențiatului, după obținerea specialității.
Sesiunea din 18 noiembrie a concursului de rezidențiat înregistrează cel mai mare număr total de locuri și de posturi din istoria acestui examen. Sunt specialități în care deficitul de medici din sistemul de sănătate românesc a făcut ca numărul de posturi scoase la concurs să atingă maximum istoric: anestezie și terapie intensivă (188 de locuri și 26 de posturi), boli infecțioase (141 de locuri și 13 posturi), medicină de urgență (194 de locuri), neurologie (123 de locuri și 7 posturi), pediatrie (190 de locuri și 23 de posturi), psihiatrie (175 de locuri și 9 posturi) etc.
Este de așteptat ca, dat fiind numărul record de locuri și posturi scoase la concurs, anul acesta să se înregistreze cea mai scăzută concurență la examenul de rezidențiat. Înscrierile au început luni, 15 octombrie, și se pot face până la 26 octombrie 2018 inclusiv, prin direcțiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu rețea sanitară proprie. Taxa de participare este de 400 de lei.