Ministerul Sănătății a transmis cererea de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova

Ministerul Sănătății a transmis Autorității  de Management pentru Programul Operațional Regional, cererea de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova.
“Spitalele regionale reprezintă un proiect de țară pe care l-am preluat, îl continuăm, vrem să îl urgentăm și să ne asigurăm că se va finaliza. Susținem respectarea calendarului depunerii cererilor de finanțare, pentru a semna cât mai curând posibil contractele de finanțare cu AMPOR și asigurarea sprijinului Comisiei Europene pentru realizarea acestor proiecte majore”,   a declarat Victor Costache, Ministrul Sănătății, citat într-un comunicat.
Spitalul Regional de Urgență Iași este proiectul cel mai avansat, pentru care s-a finalizat etapa de evaluare  și s-a trecut in faza de contractare, iar în paralel,  MS a demarat procedura de achiziție publică, pentru servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic, cei interesați putând depune ofertele până pe 31.01.2020.
Mai mult,  săptămâna viitoare, MS va demara demersurile pentru inițierea procedurii de atribuire pentru contractul de proiectare al Spitalului Regional Craiova, respectând aceeași pași ca si pentru unitatea din Iași.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.