Ministerul Sănătății: E nevoie de standardizarea procedurilor în psihiatrie

După tragedia de la Săpoca, Sorina Pintea a avut luni după-amiaza  o întâlnire cu reprezentanții Comisiei de Psihiatrie a Ministerului Sănătății, ai asociațiilor profesionale și organizațiilor non-guvernamentale, dar și cu medici care lucrează direct cu bolnavul psihic. Scopul a fost identificarea măsurilor ce pot fi luate imediat, dar și pe termen mediu și lung în domeniul psihiatriei, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

„Este nevoie de o strategie în domeniul sănătății mintale și a unui plan de măsuri sectorizat, dar care să fie finanțat pentru că altfel munca noastră nu va avea finalitate. Avem nevoie de formarea și pregătirea personalului care lucrează în secțiile de psihiatrie care au un specific aparte, dar și de conștientizarea populației deoarece există încă fenomenul de stigmă pentru acești pacienți”, a spus ministrul Sănătății. după întâlnire.

„În cadrul întâlnirii s-a stabilit că, deși legea sănătății mintale este cuprinzătoare și bine structurată, necesită diverse modificări și actualizări punctuale care vizează internarea nevoluntară sau modalitățile de aplicare a normelor. Este nevoie și de standardizarea la nivel național a procedurilor operaționale în spitalele de psihiatrie”, scrie în comunicatul transmis de  Ministerul Sănătății.

 

Grup de lucru interministerial

 

Totodată, s-a hotărât și înființarea unui grup de lucru interministerial.

„Cazul bolnavului cu afecțiuni psihice necesită o abordare multidisciplinară. Deseori aceste cazuri, în special cele cronice, exced sfera medicală și devin cazuri sociale. De aceea susțin prima propunere făcută de specialiști care vizează înființarea, prin Ordin de ministru a unui grup de lucru interministerial, alcătuit din reprezentanți ai mai multor ministere și instituții publice, cu putere de decizie, ca de exemplu Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, cel de Interne sau Ministerul Afacerilor Externe –CEDO care să elaboreze strategia și planul de măsuri și care să identifice toate soluțiile necesare domeniului”, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Ministerul Sănătății transmite și că a existat o discuție între Sorina Pintea și ministrul Fondurilor Europene, „pentru deschiderea unei linii de finanțare și atragerea de fonduri europene și în domeniul psihiatriei, specialitate care nu a beneficiat de astfel de facilități până în prezent”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.