Înscrierile pentru sesiunea extraordinară a concursului de rezidenţiat, care va avea loc în luna mai, încep miercuri, informează Ministerul Sănătăţii. Dosarele vor putea fi depuse până pe 12 aprilie.
Concursul va avea loc în data de 14 mai și va fi organizat în centrul universitar București, pentru locurile și posturile rămase neocupate la domeniul Medicină, în sesiunea 20 noiembrie 2022.
„Concursul va avea o durată de patru ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări. Alegerea unui loc sau post va fi condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim obținut”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.
Lista locurilor și posturilor disponibile poate fi consultată AICI