Ministerul Sănătății intenționează să achiziționeze mai multe echipamente pentru secțiile de ATI

Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății intenționează să achiziționeze mai multe echipamente destinate dotării secțiilor de ATI, în acest sens făcând publice cererile de ofertă.

Astfel, achiziția vizează 40 de ventilatoare invazive, 30 de aparate de radiografie digitală mobilă, 75 de videolaringoscoape și 52 de ecografe cu patru sonde mobile și portabile.

Echipamentele trebuie să aibă un termen de garanție de minimum 24 luni de la data instalării și punerii în funcțiune la sediul beneficiarului final, potrivit Ministerului Sănătății.

Termenul limită pentru depunerea ofertei tehnice și financiare esta data de 07 ianuarie 2022, iar cei interesați pot transmite solicitări de clarificări cu privire la cererea de ofertă până cel târziu la data de 17 decembrie.

„Ministerul Sănătății, prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale derulează Proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar, finanțat prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), proiect nr. 8362RO, ratificat prin Legea nr. 179 la data de 16.12.2014, cu modificările
ulterioare și intenţionează să utilizeze o parte din aceste fonduri pentru achiziția” acestor echipamente, se arată în anunțul instituției.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.