Ministerul Sănătății intenționează să extindă reţeaua centrelor de sănătate mintală în fiecare judeţ al ţării

Conform datelor INSP, în România, prevalența tulburărilor mintale și de comportament aproape s-a dublat în ultimii zece ani, ajungând de la 1.566 cazuri diagnosticate/100.000 locuitori în anul 2012 și la 2.890cazuri /100.000 locuitori în anul 2021. În plus, prevalența bolilor psihice (reprezentând doar o parte a tulburărilor mintale și de comportament) a crescut de șase ori în ultimii zece ani, ajungând de la 218,3 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2012, la 1.303,5 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2021.
10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale: în context, Ministerul Sănătății a organizat o masă rotundă cu tema “Serviciile de Sănătate Mintală, actualități și direcții strategice de dezvoltare”, o oportunitate care a adus împreună experți, profesioniști și persoane interesate să discute despre provocările și soluțiile în domeniul sănătății mintale. În cadrul evenimentului, s-a anunțat intenția de extindere a reţelei centrelor de sănătate mintală în fiecare judeţ al ţării, fapte care ar facilita accesul la consiliere psihologică şi tratament medical, fără stigmatizare, continuarea reformei legislaţiei în vigoare precum şi dezvoltarea de noi programe de psihiatrie.
„Una dintre propunerile colegilor mei a fost să avem o Cartă Albă a Sănătății Mintale în România, care să conțină principii de neabătut, bune practici în sănătatea mintală, drepturile pacienților și ale medicilor și, astfel, să ne angajăm ferm că ele vor fi respectate. E vorba de o foaie de parcurs în domeniul sănătății mintale pe care m-aș bucura să o construim împreună, pentru că trebuie să existe o astfel de gândire integrată” a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
„Domeniul Sănătății Mintale, neglijat în ultimii 20 de ani, a revenit în atenția publicului, mai ales în contextul pandemiei dar și a consumului îngrijorător de droguri” – menționează Ministerul Sănătății într-o informare publică.
„Lipsa de informare și educație determină unele persoane să considere consumatorul de droguri un delicvent. De fapt, acesta este un om bolnav, care are nevoie de ajutor și de sprijin. Discutăm despre oameni care au o patologie și care au nevoie de vindecare, de recuperare și, foarte important, de reinserție socială” – a adăugat oficialul.
Foto: M.S.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.