sursa foto: Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății lansează consultarea de piață pentru proiectarea, construcția și dotarea „Centrului de Excelență pentru Diagnosticare și Tratament cu Protonoterapie”. ”Pentru prima oară, protonoterapia va putea fi făcută în România”, a transmis prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
”La doar 10 zile de la semnarea Ordinului de Ministru prin care se înființează Grupul tehnic de lucru pentru construirea Centrului Naţional de Protonoterapie în valoare de 70 de milioane de euro, Ministerul Sănătății lansează etapa de consultare de piață pentru serviciile integrate: proiectare, execuție și dotare, necesare dezvoltării proiectului”, a transmis Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, va fi construit singurul centru de protonoterapie din sud-estul Europei.
”După realizarea celor 7 centre noi de radioterapie, asigurarea accesului la radioterapia stereotactică, continuăm cu cea mai mare investiție în echipamente medicale destinate pacienților oncologici”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
”Pentru prima oară, protonoterapia va putea fi făcută în România”, a continuat ministrul Sănătății.
Prin lansarea consultării de piață, Ministerul Sănătății urmărește crearea unui cadru coerent și corect în care se va înregistra documentația de atribuire.
”Demarăm consultarea de piață, care se va finaliza la 31 mai. Ritmul de astăzi îmi dă încredere că putem demara licitația în luna august. Vom avea primul Centru Național de Protonoterapie din regiune și mă bucur că reușim să îl construim aici, în România”, a declarat Alexandru Rogobete, secretar de stat.
Investiția totală în noul Centru de Excelență pentru Diagnosticare și Tratament cu Protonoterapie este estimată la 70 de milioane de euro și susținută din fonduri structurale europene.