Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care propune lista cu vaccinuri achiziționate în cadrul programelor naționale de sănătate pentru care nu se plătește taxa clawback.
Lista propusă de Ministerul Sănătății cuprinde 15 vaccinuri: Adacel (difetero-tetano-pertussis acelular), Prevenar 13 (pneumococic polizaharidic conjugat 13-valent), Tetavax (tetanic), BCG Vaccine (BCG), Influvac (vaccin gripal inactivat), Vaxigrip (vaccin gripal inactivat), Engerix B 20 mcg/1ml (vaccin hepatitic B), Engerix B 10 mcg/0,5ml, Euvax B Pediatric (vaccin hepatitic B), Avaxim 80 U pediatric (vaccin hepatitic A inactivat), Havrix junior 720 (vaccin hepatitic A inactivat), M-M Rvaxpro (vaccin rujeolic, rubeolic, urlian viu atenuat), Tetraxim (vaccin difteric, tetanic, pertussis, polio inactivat), Hexacima (vaccin combinat DTPA-HBV-IPV-HIB), Infanrix Hexa (vaccin combinat DTPA-HBV-IPV+HIB).
Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătății în secțiunea „Transparență decizională”.