Ministrul Alexandru Rafila, Timișoara: „Aici va fi cea mai mare platformă imagistică din vestul țării” (VIDEO)

Aflat într-o vizită la spitalele din vestul țării, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat necesitatea regionalizării serviciilor medicale în zona de oncologie, componentă imagistică fiind esențială în dezvoltarea acestor tipuri de servicii.

Aflat, în prima parte a zilei de joi, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, acesta și-a manifestat și speranța ca dezvoltarea platformei imagistice a unității spitalicești să reprezinte preambulul unui insititut regional de oncologie.

„Aici va fi cea mai mare platformă imagistică din vestul țării. Două CT, un PET- CT și, în curând, prin investiția finanțată de Ministerul Sănătății, unul dintre cele mai moderne RMN-uri din țară. Este important că pacienții, atât din Timișoara, cât și din toată regiunea Banatului, să poată să beneficieze de astfel de servicii. Într-un context mai larg, discutăm de diagnosticul și monitorizarea pacienților oncologici, în afară de cei care au alte terapii, de exemplu asociate bolilor infecțioase, cum sunt pacienții de aici, de la Spitalul Victor Babeș. Consistența unei astfel de platforme și accesul la servicii de sănătate sunt importante pentru ca pacienții să beneficieze în zona publică de astfel de servicii” – a transmis prof. dr. Alexandru Rafila în cadrul vizitei amintite.

„Pentru că foarte multe servicii de imagistică sunt furnizate în zona privată și ne preocupă ca zona publică să poată să facă față nevoilor. Reziliența sistemului de sănătate este asigurată de zona publică. Acest lucru este firesc. M-aș bucura ca această platforma imagistică să reprezinte și un preambul și în ceea ce privește construirea unui institut regional de oncologie, aici în Timișoara. Este necesară această regionalizare a serviciilor medicale în zona de oncologie, iar componentă imagistică la care m-am referit este esențială în dezvoltarea acestor tipuri de servicii” – a adăugat oficialul.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.