Ministrul Educației: De miercuri, nu se mai suspendă cursurile cu prezenţă fizică în funcţie de numărul de cazuri de infectări

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis marţi că odată cu încetarea stării de alertă nu vor mai fi în vigoare nici măsurile speciale aplicabile în învăţământ.

„Ministerul Educaţiei a transmis o notă către toate inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti prin care informează că, începând cu data de 9 martie 2022, va înceta starea de alertă instituită pe teritoriul României. Prin urmare, încetează şi măsurile sectoriale privind educaţia cu aplicabilitate în starea de alertă, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare”, a precizat ministrul.

Potrivit ministrului, de miercuri nu se mai suspendă cursurile cu prezenţă fizică în funcţie de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare a paturilor destinate bolnavilor COVID-19.

„Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, emis în baza Legii nr. 55/2020 şi OUG nr. 141/2020, a fost abrogat astăzi, 8.03.2022 (prin ordinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii nr. 3343/707/08.03.2022). Astfel, începând cu data de 9 martie 2022, nu se mai suspendă cursurile cu prezenţă fizică în funcţie de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor destinate bolnavilor COVID-19”, a adăugat Cîmpeanu.

Clasele, grupele sau unităţile de învăţământ care la data încetării stării de alerta funcţionează în sistem online vor continua să funcţioneze în acest sistem până la sfârşitul perioadei dispuse în deciziile de suspendare a activităţii cu prezenţă fizică.

De asemenea, preşcolarii, elevii şi personalul din unităţile de învăţământ care la data încetării stării de alertă se află în carantină sau izolare vor respecta perioada prevăzută în deciziile în baza cărora s-au instituit respectivele măsuri.

„Pentru elevii cu boli cronice, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, va stabili măsuri suplimentare de protecţie pentru asigurarea dreptului la educaţie în condiţii de siguranţă sanitară. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii subliniază necesitatea respectării cu stricteţe a regulilor de igienă personală şi în cadrul colectivităţii, urmând să emită un set de recomandări astfel încât procesul de învăţământ să se desfăşoare în condiţii de siguranţă epidemiologică”, mai afirmă ministrul Educaţiei.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.