Sorin Cîmpeanu a declarat, înainte de ședința convocată, joi, de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, că Ministerul Educașiei este pregătit pentru deschiderea școlilor din 8 februarie.
„Din punctul de vedere al Ministerului Educației, lucrurile sunt foarte clare. Ne dorim deschiderea școlilor, nu doar pentru intrarea în normalitate, ci și pentru recuperarea pierderilor generate de predarea online. Avem nevoie de școli deschise și de implicarea fiecărui cadru didactic în acțiuni remediale. Cu siguranță, da, suntem pregătiți pentru deschiderea școlior din 8 februarie”, a spus Sorin Cîmpeanu, la un post de televiziune.
Sorin Cîmpeanu: Nu excludem niciun scenariu în privința deschiderii școlilor
„Nu excludem niciun scenariu, nici deschderea prioritară în zonele cu rată de infectare mai scăzută, nici deschiderea prioritară în școli primare și grădinițe, nici prioritatea acordată elevilor de clasa a opta sau a douăsprezecea, nici orice alt scenariu sau combinație între acestea”, a explicat ministrul Educației.
„Vom verifica, în această perioadă, în ce măsură sunt pregătite școlile din toate punctele de vedere, pentru că, daca vom reuși deschiderea școlilor, vor rebui respectate, în continuare, măsurile de distanțare fizică și protecția asigurată elevilor și cadrelor didactice”, a completat Sorin Cîmpeanu.
O decizie privind modul în care vor fi desfășurate cursurile școlare după 8 februarie, dată când începe al doilea semestru din anul școlar 2020 – 2021, ar putea fi comunicată joi. La Cotroceni are loc, la ora 16.00, o întâlnire pe această temă, la care președintele Klaus Iohannis a invitat mai mulți reprezentanți ai Guvernului. La ședință participă Prim-ministrul României, Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.