Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, i-a îndemnat, vineri, pe români să meargă să se vaccineze împotriva COVID, să respecte măsurile de protecţie sanitară şi mai ales să poarte mască.
„Mesajul nostru ferm este acela ca oamenii să vină la vaccinare şi în acelaşi timp, în fiecare zi, în fiecare clipă, în fiecare moment, să păstrăm măsurile de protecţie, în primul rând masca, ce va fi instituită ca obligatorie prin decizia Guvernului atât în spaţiile închise, cât şi în spaţiile deschise, şi să ne protejăm unii pe alţii”, a afirmat ministrul la deschiderea „Maratonului Vaccinării pentru Viaţă”.
Ministrul a spus că în ultimele zile se constată o creştere a numărului de persoane care se imunizează împotriva noului coronavirus cu prima doză.
„Este o creştere importantă, dar care va trebui valorificată şi întărită şi în următoarele zile şi săptămâni. În acelaşi timp, tuturor celor care în acest maraton al vaccinării sau în alte centre de vaccinare se vaccinează – şi mă refer în principal la cei care se vaccinează cu prima doză – aş vrea să le dau acelaşi mesaj: să ne protejăm, pentru că efectele principale, imunizarea, practic, din acest moment, intervine la trei săptămâni de la prima doză, având în vedere că pentru unii trebuie făcută şi a doua doză şi trebuie să treacă o perioadă de timp”, a susţinut ministrul.
Cseke Attila a mulţumit personalului medical pentru efortul depus de peste un an şi jumătate în lupta cu noul coronavirus.
„Suntem recunoscători, în acelaşi timp, tuturor celor care în sistemul medical fac eforturi disperate în fiecare zi pentru a trata bolnavii de COVID. Cea mai uşoară, cea mai simplă şi cea mai profundă mulţumire către personalul medical este aceea ca societatea şi membrii societăţii să se vaccineze. Acesta poate fi răspunsul nostru de mulţumire pentru medici, pentru personalul medical, pentru efortul lor depus de un an şi jumătate – să ne vaccinăm cât mai mulţi. Vedem exemplele pozitive din partea de vest a Europei şi trebuie să ne comportăm şi să fim responsabili exact aşa cum sunt cetăţenii germani, cum sunt francezii, cum sunt italieni, cum sunt portughezii, danezii şi aşa mai departe. Trebuie să creştem rapid acest procent al vaccinaţilor pentru a ne apăra de această infecţie care ne face atâtea probleme”, a arătat ministrul interimar al Sănătăţii.
Maratonul Vaccinării pentru Viață: Vaccinare, testare, informare la Biblioteca Națională a României
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și Colegiul Medicilor din Municipiul București, împreună cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala Municipiului București, coordonează activitatea din centrul de vaccinare de la Biblioteca Națională a României, în cadrul Maratonului Vaccinării, ajuns la cea de-a 3-a ediție – Maratonul Vaccinării pentru Viață, ce se desfășoară în perioada 22-25 octombrie 2021.
La centrul de vaccinare Biblioteca Națională a României vor fi organizate 10 fluxuri de vaccinare, astfel:
- 5 fluxuri de vaccinare cu ser Pfizer- BioNTecNumiți
- 4 fluxuri de vaccinare cu ser Johnson&Johnson
- 1 flux de vaccinare cu ser Moderna
Activitatea de vaccinare din cadrul centrului de la Biblioteca Națională a României se va desfășura de vineri, 22 octombrie, la ora 16:00 până luni, 25 octombrie, la ora 8:00.
Pe lângă acțiunea efectivă de vaccinare, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și Colegiul Medicilor din Municipiul București vor organiza la Biblioteca Națională a României și un centru de testare, cu test rapid antigen COVID-19, pentru orice persoană care dorește să se testeze.
Mai mult, se va organiza o activitate de informare științifică în privința vaccinării, cu focus pe studenți, pentru a se răspunde la principalele întrebări pe care le au în privința vaccinării.
Activitatea de vaccinare în cadrul Maratonului Vaccinării, ajuns la cea de-a 3-a ediție – Maratonul Vaccinarii pentru Viață se va desfășura în șase centre de imunizare.