Ministrul propus al Sănătății, Victor Costache, a anunțat că va cere o rectificare pozitivă a bugetului Sănătății, pentru că, altfel, ”în luna decembrie vom fi descoperiţi”.
„În legătură cu bugetul de investiţii (al Ministerului Sănătăţii – n.r.ed)(…) pot să vă spun că vom face un audit din primele zile pentru a avea o radiografie corectă a situaţiei investiţiilor şi, evident, trebuie regândit modul în care se prioritizează aceste investiţi. Ceea ce ştiu, la nivelul Casei (…) creditele sunt angajate, sunt executate, calendarul de execuţie este la zi şi, practic, vom fi descoperiți”m a subliniat Costache.
”Vă promit că mă voi lupta pentru sănătate, pentru a obţine mai multe fonduri şi să le prioritizez aşa cum trebuie”, a mai spus el.
Ministrul propus a vorbit și despre problemele cu care se confruntă spitalele mici.
În momentul de față, spitalele sunt sufocate cu cheltuielile salariale și, evident, nu se mai pot dezvolta din punct de vedere al achizițiilor. Deci trebuie să creștem bugetul alocat medicine terțiare (…). Medicii nu vin datorită condițiilor de muncă, datorită lipsei de dotare (…). Fără dezvoltare a dotării și a structurii spitalicești, oriucât de crescute ar fi salariile, medicii nu vor veni în spitalele mici.
El a mai oferit un exemplu de soluție. Potrivit lui, în unele țări europene spitalele mari își împart resursele cu cele mai mici, astfel că, în unele condiții, medicii din spitalele județene ar putea face gărzi în spitale mici, de exemplu.


