Ministrul Sănătății: 80% dintre copiii cu malformaţii cardiace se operează în România

În prezent, 80% din copiii cu malformaţii cardiace se operează în România, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

„Dacă în urmă cu zece ani 80% din copiii din România care aveau malformaţii cardiace trebuiau să caute o soluţie în afara ţării, în momentul de faţă 80% se operează în România. Avem tineri specialişti care lucrează împreună cu colegii italieni sau lucrează chiar şi singuri în multe situaţii în centrele universitare Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi, alături de Târgu Mureş, care a dezvoltat această specialitate mai demult, dar este destul de limitată din punct de vedere al capacităţii. Trebuie să avem capacitatea să operăm peste 2.000 de copii în fiecare an, cam atâţia copii se nasc cu malformaţii cardiace şi tot atâţia copii trebuie să îşi găsească acces la un serviciu medical de înaltă calitate, iar faptul că se realizează aceste operaţii în România cu o mortalitate foarte, foarte mică, cred că este extrem de important”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

În prezent, în ţară sunt aproximativ zece chirurgi pentru chirurgia cardiovasculară pediatrică, a afirmat ministrul.

„Sunt foarte puţini, dar cred că maximum zece. Între cinci şi zece ani putem să dobândim o autonomie din punct de vedere al acestor intervenţii şi acum majoritatea cazurilor se fac în România, dar există operaţii cu un grad mai mare de dificultate la care deplasarea copilului într-un timp foarte scurt este necesară”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui training de simulare pentru chirurgia cardiovasculară pediatrică, realizat în parteneriat de Universitatea San Raffaele (Vita Salute) Italia, Universitatea Carol Davila din Bucureşti şi grupul San Donato.

„Este o premieră. Este vorba despre o demonstraţie, o simulare a operaţiilor de chirurgie cardiovasculară pediatrică realizată pe machete care sunt făcute inclusiv cu diverse malformaţii congenitale care apar la copii şi care permit trainingul tinerilor specialişti din Bucureşti dar şi din ţară. Această activitate se va repeta şi noi o vom încuraja”, a precizat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Prezent la eveniment, prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a declarat că este extrem de importantă misiunea universității de a pregăti specialişti foarte buni.

„În pandemie, a fost și oportunitatea de a dezvolta partea de simulare medicală. Avem un centru de inovație și e-health, în cadrul căruia avem un grup pentru printare 3D. Este foarte importantă colaborarea cu universitățile de prestigiu din Europa și avem foarte multe colaborări. Cu siguranță, în viitorul apropiat sau îndepărtat, cât mai puțini copii vor merge în afara țării pentru a fi operați. Este o economie și pentru sistemul medical, dar este mult mai comod și pentru familia copilașului să realizăm această intervenție în țară. Prin această colaborare s-a reușit foarte mult, știți foarte bine că majoritatea copiilor mergeau în afară pentru a se opera. Mortalitatea este foarte mare din ce spun domnii profesori la copii, însă operația făcută de specialiști bine pregătiți, mortalitatea o  să scadă foarte mult, nu știu dacă spre zero, depinde foarte mult și de momentul operației și de aceea este foarte bine că este făcută în țară, pentru că se operează la timp și nu ulterior”, a explicat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

Potrivit ministrului, parteneriatul pe care îl are Ministerul Sănătăţii cu universităţile de medicină nu este conjunctural, ci reprezintă „o filosofie” care trebuie continuată, întrucât fără acest tip de parteneriat dezvoltarea resurselor umane în ţară nu este posibilă.

„Celălalt mesaj pe care trebuie să îl transmiteţi tuturor, pentru că am avut foarte multe presiuni. Vă dau exemplu legat de Programul Naţional de Combatere a Cancerului, care sunt oameni care cred că o decizie administrativă înlocuieşte o practică şi un antrenament medical de ani de zile. Lucrurile acestea se construiesc, nu se decid la Ministerul Sănătăţii sau la Direcţia de Sănătate Publică sau la Universitatea de Medicină. Se construiesc prin muncă asiduă care durează ani de zile. Şi pregătirea medicilor din toate domeniile”, a explicat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.