Ministrul Sănătății: Cel mai important lucru în gestionarea pandemiei, dar și cel mai greu, este recredibilizarea corpului medical

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat joi că unul dintre cele mai importante elemente în gestionarea pandemiei de COVID-19 este recâștigarea încrederii populației în corpul medical și în sistemul de sănătate.

Iar acest aspect este cu atât mai important cu cât lipsa de încredere duce, de cele mai multe ori, la ”adevărate tragedii”, mulți pacienți ajungând într-o unitate medicală într-un moment în care nu se mai poate face prea multe pentru ei, după cum a subliniat ministrul Rafila.

”Cred că lucrul cel mai important ca să gestionăm această pandemie, și este cel mai greu de realizat, este redobândirea încrederii populației în autoritățile medicale, pe de o parte, și în autoritățile publice, pe de altă parte. Lipsa de încredere generează tragedii pentru că, de multe ori, oamenii de prezintă foarte târziu la medic, când posibilitățile terapeutice în cazul infecției cu noul coronavirus sunt limitate. Cred că avem foarte mult  de lucrat încât să recredibilizăm corpul medical, care și-a făcut cu prisosință datoria în acești doi ani. Unii dintre colegii noștri au muncit până la epuizare, alții din nefericire s-au și îmbolnăvit și au și murit (…) și cred că trebuie să ne gândim la ei cu recunoștință. Efortul medical ar trebui adus în atenția publicului mai mult. (…) Trebuie să aducem în zona încrederii publice sistemul de sănătate, profesioniștii din sistemul de sănătate pentru că acolo este răspunsul atunci când avem o urgență de sănătate publică cum este pandemia cu noul coronavirus”, a declarat ministrul Sănătății în cadrul mesei rotunde cu tema “COVID-19: Aspecte actuale”, organizată online de Academia de Științe Medicale.

Totodată, prof. dr. Alexandru Rafila și-a exprimat optimismul că odată cu introducerea unor criterii clare în ceea ce privește circuitul pacientului, cu testarea și de către medicii de familie și cu accesul mai facil la terapii, pandemia să fie mai ușor de gestionat și să nu mai pună atât de multă presiune pe sistemul de sănătate, așa cum s-a întâmplat în valul anterior.

”Noi am reușit, într-un timp relativ scurt, să stabilim un circuit clar al pacientului care să beneficieze de întreg lanțul necesar pentru diagnostic, evaluare, tratament atât la medicul de familie, în centrele ambulatorii și pentru cei care au forme mai grave în spitale, încât să nu mai generăm presiune pe sistemul de sănătate similară cu cea din valul al patrulea. Sperăm ca în această săptămână, odată cu operaționalizarea centrelor de evaluare a pacienților și cu înscrierea în cadrul sistemului generat de Ministerul Sănătății a peste 3.500 de medici de familie pentru testarea pacienților să putem să controlăm mai bine pandemia și lucrul acesta să îl cuplăm și cu resursele care încep să fie disponibile, nu mă refer la antiviralele clasice deja, la Favipiravir și la Remdesivir, ci la moleculele inovative care de la sfârșitul acestei luni vor fi disponibile și pentru pacienții din România”, a subliniat prof. dr. Alexandru Rafila.

Ministrul a pus accent și pe campania de vaccinare nati-COVID-19, care trebuie să continue.

”Pe de altă parte, un lucru important este să milităm în continuare pentru campania de vaccinare în condițiile în care există dovezi solide privind o pondere incomparabil mai mică a cazurilor grave și a deceselor în rândul persoanelor vaccinate comparativ cu cele nevaccinate. Lucrul acesta este foarte important. (…) Cu siguranță acest câștig legat de o evoluție blândă a cazurilor la persoanele infectate este un unul mare și ar trebui să convingem cât mai mulți dintre apropiații noștri, persoane vulnerabile, persoane vârstnice, să facă acest pas dacă încă nu l-au făcut sau să facă o doză suplimentară dacă s-au vaccinat cu mai mult timp înainte”, a mai precizat ministrul Rafila.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.