Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a continuat în acest weekend seria vizitelor inopinate în spitalele din țară, cu o inspecție la Spitalul Clinic de Urgență Cluj, în Unitatea de Primiri Urgențe și în Secția de Ortopedie. Ministrul a afirmat, într-o postare pe Facebook, că imaginea pe care pacienții o văd când intră în acest spital este „dezolantă”. Ea a menționat „lipsa de organizare” și „mizeria” din curtea spitalului.
„Imaginea pe care pacienții o văd când intră în acest spital este dezolantă, lipsa de organizare și mizeria din curtea spitalului nu e o carte de vizită demnă să dea încredere celor care vin aici pentru a-și rezolva o problemă medicală”, a atras atenția oficialul.
Ministrul a subliniat că SCJU Cluj are nevoie de o ambulanță proprie. „Pentru că, la Cluj, clădirea spitalului este în sistem pavilionar, la UPU erau mulți pacienți care așteptau să fie transportați cu ambulanța în secțiile în care urmau să fie investigați. Dat fiind că vorbim despre gestionarea urgențelor medicale care se prezintă în această unitate, este necesar ca spitalul să aibă o ambulanță proprie care să asigure transportul pacienților care necesită investigații în cel mai scurt timp, nu doar atunci când serviciul de ambulanță Cluj poate asigura transportul acestora dintr-o secție în alta”, a scris Pintea.
Ea a mai spus că a constatat că, din păcate, la Secția de Ortopedie nu se poate opera în weekend, iar cazurile care necesită intervenții chirurgicale sunt transferate în alte spitale.
Potrivit oficialului, Ministerul Sănătății finanțează anul acesta achiziția de aparatură medicală solicitată de SCJU Cluj, însă acest lucru nu este suficient pentru ca pacienții să beneficieze de un act medical de calitate acordat în condiții de siguranță. „Este nevoie de fonduri care să asigure condițiile desfășurării actului medical, iar acestea trebuie finanțate de către Consiliul Județean, care este proprietarul clădirii în care funcționează spitalul. Este necesară o mai bună colaborare a autorităților locale și județene cu Ministerul Sănătății și am solicitat acest lucru în repetate rânduri, inclusiv pentru construcția Spitalului Regional din Cluj”, a explicat ea.
Ministrul Sănătății a menționat că studiul de fezabilitate și studiul pentru impactul de mediu pentru Spitalul Regional Cluj sunt pe ultima sută de metri, urmând ca, după finalizarea lor, să fie depusă cererea de finanțare la Comisia Europeană. Spitalul Regional Cluj va fi o unitate medicală de elită care va deservi pacienții din județele din regiunea de Nord-Vest a României, dă asigurări Pintea.
Sorina Pintea a efectuat în ultimele luni mai multe vizite inopinate la spitale din țară și a criticat condițiile descoperite acolo. La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești a afirmat că era mizerie, iar la Spitalul Județean Gorj a criticat blazarea personalului.
Luna trecută, Sorina Pintea a explicat că, la nivelul Ministerului Sănătății, a fost înființată o comisie de evaluare care aprobă, pe criterii de eficiență și oportunitate, alocările de buget pentru viitoarele investiții din unitățile sanitare.