Ministrul Sănătății, despre certificatul verde: Trebuie să includă toate cele trei altenative descrise în legislația UE

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandu Rafila, a declarat, miercuri, că certificatul verde trebuie să includă toate cele trei altenative descrise în legislația UE: vaccinare, trecere prin boală sau testare pentru COVID-19.

În ceea ce privește prelungirea obligativității prezentării certificatului verde în anumite locuri, ministrul Sănătății a precizat că aceasta este o decizie nu numai medicală, ci și politică.

„O să discutăm, o să fie o decizie nu numai medicală, ci și politică. Ați văzut că ne-am confruntat un an și jumătate cu multe decizii politice care nu erau legate de recomandările medicale. O să încercăm să găsim o soluție. Punctul meu de vedere este că această soluție trebuie să includă toate cele trei altenative descrise în legislația Uniunii Europene, apropo de certificatul verde”, a spus prof. dr. Alexandru Rafila.

„Noi, de fapt, ar trebui să nu mai vorbim de certificatul verde pentru că inclusiv la nivelul Comisiei Europene există o oarecare sensibilitate, pentru că certificatul verde se referă strict la libera circulație între statele membre și ar trebui să-i spunem certificat COVID sau de limitare a infecției COVID”, a explicat ministrul Sănătății.

Declarațiile au fost făcute în cadrul proiectului ”Medicul Român. Prezent și Viitor pentru România”, lansat de Colegiul Medicilor din România. Campania are ca obiectiv conștientizarea rolului și locului medicului în societatea românească, precum și a importanței relației de încredere ce trebuie să existe între medic și pacient, între medic și opinia publică.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.