Ministrul Sănătății, despre deficitul de medici: Soluţia este o politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, luni, că, în ceea ce privește deficitul de medici, “soluția este o politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani”. “Avem pentru prima dată o conjunctură favorabilă, pentru că lucrăm împreună cu Universităţile de Medicină şi cu Ministerul Educaţiei să găsim o soluţie la această problemă”, a subliniat ministrul.

“Soluţia nu este una miraculoasă. Soluţia este o politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani şi că lucrăm foarte intens la chestiunea asta. Am avut şi astăzi o întâlnire cu rectorii Universităţilor de Medicină. Avem pentru prima dată o conjunctură favorabilă, pentru că lucrăm împreună cu Universităţile şi cu Ministerul Educaţiei să găsim o soluţie la această problemă. Atractivitatea pentru practicarea profesiunii medicale într-un anumit loc depinde de două lucruri. Depinde de veniturile pe care le obţine personalul medical, să ştiţi că nu e vorba numai de medici şi de asistenţi medicali calificaţi – vă dau un exemplu, fizicieni, dacă discutăm de secţii de radioterapie – pe de o parte, şi, pe de altă parte, de atractivitatea locului de muncă care înseamnă unde îţi desfăşori activitatea şi dacă ai şi cu ce să îţi desfăşori activitatea încât să asiguri pacienţilor investigaţii sau tratament în funcţie de necesităţi”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Ministrul a precizat că sunt localităţi care au reuşit să aducă peste 100 de medici şi alţii care nu reuşesc. “Trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă”, a afirmat prof. dr. Alexandru Rafila.

“Gândiţi-vă că rezidenţiatul unui medic durează între trei şi cinci ani, în funcţie de specialitate şi e clar că dacă tu adopţi măsurile corecte şi atrag să zicem tineri, să se facă medici de familie şi să rămână în specialitatea medicină de familie, că sunt unii, încep un an, după aia dau din nou şi se duc la altă specialitate. Deci trebuie să rămână în această specialitate şi atunci trebuie să ai un proces, dar lucrul ăsta trebuie făcut şi în parteneriat cu autorităţile locale. Sunt autorităţi locale care au reuşit, de exemplu, să aducă undeva în nordul ţării, centru – nord, să aducă în decurs de trei ani 100 de medici într-un spital judeţean şi alţii au lipsuri. Deci trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă”, a precizat prof. dr. Alexandru Rafila.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.