Ministrul Sănătății despre externarea pacienților asimptomatici: Evaluarea o face medicul curant, care are și o asumare a deciziei

Ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, a explicat că, în prezent, medicul curant este cel care evalează o posibilă externare a pacienților asimptomatici infectați cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și că își asumă decizia luată. ”Se poate face o externare la cerere, în cazul în care și medicul, dar și pacientul, își asumă acea externare. Recomandările trebuie să existe, recomandarea de izolare trebuie să existe. În cazul în care cel externat își asumă acea externare știindu-se pozitiv, iar ulterior o anchetă epidemiologică îl implică, atunci poate intra sub incidența art. 352 din Codul Penal”, a explicat el.

Ministrul a mai atras atenția că, în cazul celor care nu respectă măsura izolării, prevederea din Codul penal privind zădărnicirea combaterii bolilor se va aplica în continuare.

Întrebat despre eventuale riscuri privind externarea unui pacient asimptomatic, ministrul a răspuns: „Atât timp cât vor respecta o izolare la domiciliu, putem spune că își poate asuma acea externare. Dar, în condițiile în care acel pacient nu respectă regulile, pune în pericol pe cei din jurul său, familie sau nu. Contextul actual cu motivația CCR, ne face ca, în acest moment, să avem strict recomandările epidemiologice și medicale, dincolo de cele legislative”.

Proiect de lege după decizia CCR privind carantina

Nelu Tătaru a anunțat că se lucrează la un proiect de lege, după ce judecătorii CCR au declarat neconstituțională carantina instituită prin ordin de ministru. Acesta ar urma să fie promovat în ședința viitoare a Guvernului.

„Vrem să clarificăm recomandările pe boală transmisibilă, carantină. Articolele care nu sunt constituționale suntem în măsură să le gestionăm legislativ. Avem nevoie de colaborarea voastră. Discutăm profesional despre izolarea celor cu simptome. Este necesară internarea pentru izolarea anumitor focare”, a declarat Tătaru.

„Tot ce ţine de carantină şi izolare rămân la nivel de recomandări”, a spus ministrul.

„Izolarea trebuie să continue și nu este doar strict medicală, ci tot ce înseamnă criteriu epidemiologic. De la o rată de transmitere de 0,6, acum suntem la 1,4”, a adăugat Tătaru.

 

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.