Ministrul Sănătății: Formularul de localizare a pasagerilor va fi operațional până pe 20 decembrie

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a anunțat miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că formularul de localizare a pasagerilor (PLF) va fi operațional până pe 20 decembrie.

Astfel, formularul de localizare a pasagerilor, folosit de multe țări pentru a permite accesul cetățenilor străini pe teritoriul lor, va fi obligatoriu în Uniunea Europeană, iar acesta va deveni operațional în România până pe 20 decembrie, a afirmat ministrul Sănătății.

De asemenea, ministrul Sănătății a mai spus că se lucrează la un proiect de lege privind certificatul verde COVID și speră ca legea să fie adoptată luna aceasta.

„În scurt timp va fi înaintat Parlamentului. Avem deja un draft, la care lucrează colegi de la Institutul Naționa de Sănătate Publică şi din Parlament. Încercăm să venim în Parlament cu un proiect care să necesite mai puţine ajustări decât cel iniţial, care elimitat din punctul de vedere al accesibilităţii”, a declarat ministrul Sănătății.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.