Ne dorim să avem posibilitatea să dezvoltăm activitatea de transplant, care este „esenţială” pentru viaţa multor pacienţi din România, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
„Ne dorim să avem stabilitate şi posibilitate să dezvoltăm această activitate care în mod evident este esenţială pentru viaţa multora dintre oamenii din Români care au diverse afecţiuni de obicei cronice care sunt incompatibile cu viaţa în lipsa unui transplant. Dacă ne referim la copii, situaţia este cu atât mai delicată”, a declarat ministrul Sănătății, la o conferinţă de presă la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” care a avut ca temă primul transplant hepatic pediatric realizat în acest centru.
„Este important că lucrurile se schimbă în domeniul transplantului pediatric. Transplantul hepatic pediatric este o prioritate şi pentru noi. Avem acum al doilea centru în Bucureşti care se specializează în acest sens. Trebuie să găsim şi o soluţie încât numărul de donatori, nu neapărat cei care în momentul de faţă sunt mai mult sau mai puţin întâmplători ca şi donatori, trebuie să reglementăm încât donarea de organe să poată să fie mult mai consistentă în România dacă vrem să dezvoltăm acest tip de activitate”, a adăugat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
Potrivit ministrului, este vorba despre „o chestiune de natură legislativă, dar și de informare a populației”.
„Există diverse variante în mai multe țări legate de modul în care de la donator aflat în moarte cerebrală se pot preleva organele. Este o chestiune pe care trebuie să o explicăm oamenilor, să înțeleagă că este o responsabilitate pentru semeni, pentru comunitate. Lucrul acesta trebuie foarte bine explicat înainte de a lua o măsură de natură legislativă”, a explicat ministrul.