Ministrul Sănătății: „Pentru prima dată, pacienții cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită!”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunţat de Ziua Națională, că, în premieră, pacienţii cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită; decizia sa de a propune compensarea integrală a vaccinurilor necesare bolnavilor amintiți a fost aprobată de către Guvern:

„Pentru prima dată, pacienții cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită!
Decizia Ministrului Sănătății de a propune compensarea integrală a vaccinurilor necesare pacienților cu boli cronice a fost aprobată de Guvernul României. Vaccinarea protejează deopotrivă copiii și adulții, ceea ce este esențial, mai ales pentru pacienții cu boli cronice.
Mulțumim Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice și tuturor profesioniștilor din sănătate care au lucrat pentru realizarea acestui proiect!” – a transmis oficialul pe pagina sa de Facebook.

„Un proiect destinat accesului pacienților la un program de vaccinare gratuit, care ne pune in rândul țărilor europene! Mulțumim tuturor partenerilor fără de care nu am fi reușit sa ajungem aici!” au răspuns, la rândul lor, reprezentanții Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

Foto: Facebook/Alexandru Rafila

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.