Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, într-o conferință de presă susținută marți, că nu va sprijini testarea antidrog în masă a elevilor, ci doar în acord cu părinții, în scopul depistării cazurilor de utilizare a substanţelor psihoactive iar acest proces se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii:
„În ceea ce priveşte testarea copiilor în şcoli, cred că sunt câteva mesaje esenţiale care sunt trebuie trimise: nu vom sprijini testarea de masă, vom sprijini testarea în scopul depistării a cazurilor de utilizarea de substanţe psihoactive, vom lucra numai împreună cu părinţii.
Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii.
Siguranţa şi dezvoltarea armonioasă a copiilor are şi alte componente, nu numai cele legate de consumul de droguri. Siguranţa fizică a copiilor este foarte importantă, iar implicarea autorităţilor locale şi a colegilor de la Ministerul Afacerilor Interne este esenţială”, a precizat oficialul într-un mesaj video postat pe Facebook.
„Cred că Ministerul Sănătăţii împreună cu toate instituţiile guvernamentale care au semnat astăzi la iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne un plan cadru pentru siguranţa şcolară au făcut un pas esenţial în acest domeniu.
Ne dorim să avem copii sănătoşi, ei trebuie să fie informaţi corect referitor la un stil de viaţă sănătos, cum să evite drogurile, cum să evite alcoolul, cum să evite tutunul. Acest lucru se poate face foarte bine în cadrul şcolii şi împreună cu Ministerul Educaţiei vom dezvolta programe de educaţie în acest sens, educaţie pentru sănătate. Aş fi foarte bucuros şi cred că există în acest sens foarte multă dorinţă din partea cultelor religioase să participe pe acest program pe care îl dezvoltăm împreună cu Ministerul Educaţiei”, a mai subliniat ministrul.