Mirosul de transpirație, eliminat cu ajutorul unui costum special

Un costum impregnat cu bacterii vii ar putea fi tot ceea ce este nevoie pentru a scăpa de mirosul de traspirație. Cel puțin așa susține designerul de la Universitatea de Arte Central Saint Martins din Londra care l-a creat.

„Skin II”, așa cum a fost denumit costumul, are mânecă lungă de culoare gri pal, conține bacterii probiotice sănătoase și reduce mirosul degajat de corp, a spus designerul Rosie Broadhead.

„Nu transpirația din corpul tău provoacă mirosul, ci bacteriile. Deci, am încorporat bacterii sănătoase în textile pentru a permite un microbiom sănătos, care va ajuta la reducerea mirosului corpului dumneavoastră. Această schimbare a microbiomului este asociată cu reducerea mirosului corpului, încurajează reînnoirea celulară și este foarte bună pentru sistemul imunitar al pielii”, a spus Broadhead, potrivit Reuters.

Invenția a fost realizată împreună cu microbiologul belgian Chris Callewaert de la Universitatea din Ghent. Acesta i-a furnizat designerului bacteriile probiotice sănătoase care se găsesc în mod obișnuit pe piele și a făcut el însuși cercetări ample asupra cauzelor mirosului corpului.

Cei doi intenționează să comercializeze Skin II, iar Broadhead speră să realizeze o gamă de îmbrăcăminte sport cu aceeași tehnologie.

Designerul a mai declarat că durabilitatea costumului este un alt beneficiu al acestuia. Reducerea mirosului corporal reduce nevoia de a spăla corsetul atât de des, iar în urma testării, bacteriile din corset au rezistat unei spălări de 30 de grade.

„Oamenii devin mai conștienți de durabilitate și de mediu. Îi preocupă mâncarea pe care o mănâncă și produsele cosmetice pe care le pun pe piele. Dar se știe mai puțin despre substanțele chimice toxice care sunt în hainele noastre. Așa că, în timp, cred că oamenii vor deveni mai conștienți de îmbrăcămintea bună”, a spus Broadhead.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.