Ministerul Sănătății a lansat în transparență decizională proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.
„Pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-Cov2, în scopul asigurării asistenței medicale, în baza Ordinului comandantului acțiunii, pe perioada stării de urgență, respectiv a stării de alertă instituită, conform legii, rezidenții au fost detașați în alte unități sanitare ori au întrerupt stagiul în care se aflau, fiind în prima linie alături de ceilalți profesioniști pentru asigurarea sănătății populației. În aceste condiții se impune emiterea a unui act normativ care să permită adaptarea curriculumului de pregătire astfel încât această categorie să poată susțină examenul pentru obținerea titlului de specialist la finalizarea ciclului de pregătire. În acestă situație se află un număr semnificativ de rezidenți care urmează să susțină examenul în primul trimestru al anului 2022, promovarea examenului le va permite acestora să intre pe piața muncii ca specialiști cu drepturi depline”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Vă prezentăm textul de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului:
„Art. I – Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 31 august 2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”(1) Rezidențiatul se organizează sub forma rezidențiatului pe locuri, a rezidențiatului pe post și a rezidențiatului cu modalitate flexibilă de formare și are o durată cuprinsă între 3 – 7 ani, în funcție de specialitate. Modalitatea flexibilă de formare se organizează numai pentru specialitatea medicină de familie pentru medicii de medicină generală prevăzuți la art. 64 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
2. La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
” (4) Începând cu anul 2022, cifra de școlarizare pentru rezidențiat este egală cu numărul de locuri cumulat cu numărul de posturi conform art. 18 și este stabilită prin ordin al ministrului sănătății. Pentru domeniul medicină, cifra de școlarizare este egală cu numărul absolvenților cu diplomă de licență din promoția anului în curs. La stabilirea cifrei de școlarizare pentru concursul de rezidențiat se are în vedere capacitatea de pregătire disponibilă transmisă de instituțiile de învățământ superior cu profil medical acreditate, până cel târziu la data de 1 august a fiecărui an.”
3. După articolul 3, se introduce un articol nou, articolul 31, cu următorul cuprins:
” Art. 31- (1) Admiterea la modalitatea flexibilă de formare se face prin selecție organizată de Ministerul Sănătății.
(2) Pentru modalitatea flexibilă de formare în specialitatea medicină de familie selecția și pregătirea se organizează pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea Colegiului Medicilor din România.
(3) Rezultatele selecției pentru modalitatea flexibilă de formare în specialitatea medicină de familie se confirmă prin ordin al ministrului sănătății.
(4) Medicii selectați pentru modalitatea flexibilă de formare în specialitatea medicină de familie sunt confirmați medici rezidenți în specialitatea medicină de familie prin ordin al ministrului sănătății.”
4. La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
” (5) Categoriile de cheltuieli, necesarul de bunuri și servicii, precum și cheltuielile de personal aferente activităților ocazionate de organizarea concursului de rezidențiat ce pot fi decontate în baza contractelor prevăzute la alin.(4), se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”
5. La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
” (11) Începând cu concursul de rezidențiat din trimestrul IV al anului 2022, prezentarea la concursul de rezidențiat se poate face numai cu maxim 10 ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
6. La articolul 6, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
” (7) În situația în care un specialist înscris la programul de pregătire în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă într-una din sesiunile bianuale organizate de Ministerul Sănătății se înscrie la un nou program de pregătire într-o altă specialitate, se află în starea de incompatibilitate și are obligația de a opta, în scris, în maximum 15 zile de la data începerii unui nou program de pregătire pentru una dintre cele două specialități.”
7. La articolul 10, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatul (41) și (42), cu următorul cuprins:
” (41) Curriculumurile nu se revizuiesc mai devreme de un ciclu de formare, respectiv după 37 ani, în funcție de durata de pregătire cu excepția specialităților pentru care se modifică durata de pregătire.
(42) Curriculumurile nou aprobate se aplică rezidenților care intră în pregătire în urma concursului de rezidențiat organizat în trimestrul IV al anului respectiv.”
8. La articolul 10, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (5) Activitatea de pregătire teoretică și practică, reprezentată de baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, este consemnată în două documente cu caracter obligatoriu, netransmisibile, denumite Carnetul de rezident și Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului.
9. La articolul 13, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3) – (6), cu următorul cuprins:
” (3) Începând cu 1 ianuarie 2023, cheltuielile de personal prevăzute la alin.(1) pot fi suportate de la bugetul de stat, pentru persoanele care promovează un nou concurs de rezidențiat și sunt confirmate prin ordin al ministrului sănătății, în limita a maxim 10 ani de pregătire.
(4) După expirarea termenului prevăzut la alin.(3) cheltuielile de personal prevăzute la alin.(1) se pot suporta din bugetele unităților sanitare angajatoare.
(5) În vederea aplicării prevederilor de la alin. (3) și alin.(4), precum și pentru o mai bună monitorizare a pregătirii rezidenților, direcțiile de sănătate publică au obligația de a face raportări privind situația acestora. Datele și procedura de raportare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății în termen de 90 de zile de la data adoptării prezentei ordonanțe.
(6) Prevederile alin. (3) nu se aplică rezidenților aflați în pregătire la data adoptării prezentei ordonanțe.”
10. La articolul 15, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
”(3) Examenul prevăzut la alin. (2) se organizează de Ministerul Sănătății în centrele universitare cu facultăți de medicină generală, medicină dentară și farmacie acreditate, în care s-a efectuat pregătirea. La propunerea instituțiilor de învățământ superior publice acreditate, care au facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale, se constituie comisii de examinare și comisii de soluționare a contestațiilor, formate din specialiști și numite prin ordin al ministrului sănătății.”
11. La articolul 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31) cu următorul cuprins:
” (31) Prin excepție de la prevederile alin.(3) pentru specialitatea anestezie și terapie intensivă și respectiv specialitatea medicină de urgență examenul se organizează potrivit metodologiei specifice aprobată prin Ordin al ministrului sănătății.”
12. La articolul 17, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (1) Rezidențiatul pe locuri se organizează pentru un număr de locuri în acord cu necesitățile din teritoriu, stabilit conform previziunilor pe specialități pentru următorii 3-7 ani transmise de direcțiile de sănătate publică județene și direcția de sănătate publică a Municipiului București, pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Sănătății, conform politicilor de resurse umane promovate.”
13. După articolul 182, se introduce un nou articol, articolul 183, cu următorul cuprins:
” Art.183 În unitățile sanitare publice posturile vacantate ca urmare a încetării contractului individual de muncă cu rezidenții pe post, pot fi ocupate prin concurs de către rezidenții aflați în anul 3-6 de pregătire, cu avizul Ministerului Sănătății.”
14. La articolul 19, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:
” (11) Metodologia cadru de înscriere la programul de pregătire în cea de a doua specialitate în baza prevederilor alin (1), lit. b) se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.
(12) Persoanele înscrise la programul de pregătire în cea dea a doua specialitate conform alin.(1) lit. b) sunt confirmate în specialitatea de pregătire prin ordin al ministrului sănătății.”
15. La articolul 20, alineatul (2), se modifică și va avea următorul cuprins:
” (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), stagiile de pregătire efectuate în prima specialitate, nu mai vechi de 10 ani, similare ca durată și conținut, care se regăsesc în curriculumul de pregătire al celei de-a doua specialități, se echivalează de către Ministerul Sănătății în limita a maximum jumătate din durata totală a noii specialități, la recomandarea coordonatorului de rezidențiat sau directorului de program de rezidențiat, după caz, și cu avizul instituției de învățământ superior cu profil medical acreditată.”
16. La articolul 22, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (21) – (23), cu următorul cuprins:
” (21) Medicii rezidenți pe loc pot solicita schimbarea specialității alese în urma concursului de rezidențiat în termen de maxim 36 de luni de la data începerii pregătirii, cu condiția ca punctajul obținut la concursul de rezidențiat promovat să fie cel puțin egal cu punctajul la specialitatea solicitată și numai cu avizul de primire al unui coordonator acreditat din centrul universitar de pregătire. Avizul coordonatorului/directorului de program va conține obligatoriu și recomandarea privind stagiile ce pot fi echivalate ca urmare a schimbării specialității. Schimbarea specialității se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, o singură dată pentru același concurs de rezidențiat promovat.
(22) În cazul medicilor stomatologi rezidenți și respectiv al farmaciștilor rezidenți termenul prevăzut la alin (21) este de maxim 18 de luni.
(23) Rezidenții care schimbă specialitatea în condițiile prevăzute la alin.(21), respectiv alin (22) au obligația de a comunica Ministerului Sănătății dovada încheierii noului contract individual de muncă sau a actului adițional la contractul individual de muncă, după caz, în termen de 45 de zile de la data emiterii ordinului ministrului sănătății.”
17. La articolul 23, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
” (3) Medicii rezidenți care nu s-au prezentat la examenul de specialist pot fi încadrați cu contract individual de muncă pe durată determinată de maxim un an de la finalizarea stagiului de pregătire, în funcția de medic și salarizarea corespunzătoare ultimului an de pregătire, în unități sanitare publice care înregistrează deficit de personal și sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă.
(4) Lista unităților sanitare publice prevăzute la alin. (3) se publică pe site-ul direcției de sănătate publică și se actualizează trimestrial.”
Art. II În termen de 24 luni de la data adoptării prezentei ordonanțe, Caietul de monitorizare a pregătirii va putea fi completat și în format electronic, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță informatică și cu protecția datelor cu caracter personal. Validarea înscrisurilor se face de către coordonator/director de program.”
Art. III Prin excepție de la prevederile alin.(4) al art. 15, în vederea prezentării la examenul pentru obținerea titlului de medic, medic dentist și, respectiv, farmacist specialist, medicii rezidenți, medicii stomatologi rezidenți și farmaciștii rezidenți detașați în alte unități sanitare sau care au întrerupt stagiul în care se aflau în baza Ordinului comandantului acțiunii, pe perioada stării de urgență, respectiv a stării de alertă instituită pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-Cov2, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, sunt considerați în perioada respectivă în stagiul de bază în specialitatea în care au fost confirmați prin ordin al ministrului sănătății. Procedura de modificare/adaptare a curriculumului de pregătire până la finalizarea duratei de pregătire prin rezidențiat, se stabilește prin ordin al ministrului sănătății în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial a prezentei Ordonanțe.”