MS a actualizat Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România

Ministerul Sănătății a actualizat  Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed), adăugând încă 49 de medicamente.

Cel mai scump medicament nou-introdus este TILDRAKIZUMABUM 100 mg, care costă 13771,4 lei și se folosește pentru tratarea psoriazisului în plăci.

Cel mai ieftin medicament introdus este ENALAPRILUM 5 mg, care costă 2,94 lei șii se folosește la tratamentul hipertensiunii arteriale și insuficienței cardiace congestive.

Printre alte medicamente nou-introduse se numără CERITINIB, tratament de primă intenție la pacienții adulți cu cancer pulmonar cu celule non-mici, în stadiu avansat și APOMORFINĂ, pentru tratamentul bolii Parkinson.

De asemenea, au fost modificate 18 de poziții și abrogate alte 12.

Lista integrală poate fi găsită aici. 

Modificarea intră în vigoare pe 1 iunie, iar majoritatea prețurilor aprobate sunt valabile până pe 1 iulie 2020.

Preţurile maximale ale acestor medicamente sunt obligatorii pentru deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente aflați în relație contractuală cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.