MS investește 28 de milioane de lei în spitalele din județul Bistrița-Năsăud

Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a vizitat Spitalul Județean de Urgență Bistrița și a prezentat planul de investiții al MS pentru această unitate medicală. În anul 2019, Ministerul Sănătății va investi 26 milioane de lei în Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Din aceste fonduri, opt milioane au fost deja alocate pentru reabilitarea, extinderea și dotarea secției de ATI și a Centrului de transfuzie sanguină, iar alte 18 milioane de lei vor fi direcționate pentru dotare cu aparatură medicală.

Bugetul MS de investiții este unul istoric anul acesta pentru că noi, cei din Guvern, am înțeles că după creșterea salarială este nevoie ca medicii să aibă și condiții pentru desfășurarea activității si asigurarea unui act medical de înaltă calitate”, a spus ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat al MS.

MS va acorda bani pentru investiții și Spitalului Orășenesc Năsăud, care va primi peste 1,4 milioane de lei pentru achiziția de aparatură medicală, în timp ce alte cinci milioane de lei vor fi direcționați spre Spitalul Orășenesc Beclean.

Sorina Pintea a explicat că, la nivelul Ministerului Sănătății, a fost înființată o comisie de evaluare care aprobă,  pe criterii de eficiență și oportunitate, alocările de buget pentru viitoarele investiții din unitățile sanitare.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.