Mureș: Singurul compartiment de arși din județ, desființat

Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat desfiinţarea singurului compartiment pentru tratarea arşilor din judeţ, pe motiv că instituţia sanitară nu s-a adaptat cerinţelor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 476 din 2017 pentru tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu arsuri de gravitate redusă. În locul acestuia este înfiinţat un compartiment de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, cu specializare pe reconstrucţie mamară.

Personalul medical specializat care lucra pe partea de arşi acuză conducerea SCJ Mureş că, timp de doi ani, nu a investit nimic pentru conformarea compartimentului la normele prevăzute în Ordinul 476/2017, iar în cele din urmă a decis înfiinţarea unui compartiment de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, cu specializare pe reconstrucţii mamare, în condiţiile în care mai există o astfel de secţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, scrie Agerpres.

Medicii şi asistentele de la fostul compartiment de arşi susţin că nu înţeleg raţiunea pentru care conducerea SCJ Mureş a optat pentru o astfel de specializare, în condiţiile în care la secţia similară de la SCJU Târgu Mureş se fac cel mult 5-6 reconstrucţii mamare pe an, pe când fluxul de pacienţi cu diferite arsuri este destul de mare, cel puţin 120 de pacienţi pe an, atât în ambulatoriul de specialitate, cât şi pe internările de zi şi pe cele continue.

De cealaltă parte, managerul SCJ Mureş, dr. Ovidiu Gârbovan a declarat, pentru Agerpres, că spitalul nu a putut îndeplini condiţiile prevăzute în Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 476/2017 privind tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu arsuri de gravitate redusă şi că, în perspectivă, la Târgu Mureş va fi construit un centru de arşi, pentru care ar exista finanţare, dar încă nu a fost identificat un teren.

El a precizată că, pentru moment, în cazuri deosebite, se va recurge la procedura standard, aceea de a anunţa Bucureştiul, şi se vor acorda primele îngrijiri până se va elibera un pat la Centru de Arşi din capitală sau până se va face transferul în străinătate.

Medicii specializaţi în arsuri susţin că procedura de transfer este foarte greoaie şi pune în pericol viaţa pacienţilor arşi, ultimul caz, transferat la Bucureşti în data de 9 iulie, fiind cât se poate de elocvent.

Aceştia susţin că un pacient cu arsuri grave, survenite în urma unui accident de muncă petrecut la Târgu Mureş, a ajuns abia după o săptămână la Bucureşti fiindcă doar atunci s-a eliberat un pat, după ce a stat câteva zile la SMURD Târgu Mureş într-o boxă, apoi transferat în stare gravă la ATI de la SCJ Mureş, în acest interval victima contactând o infecţie cu acinetobacter, iar starea sa s-a agravat.

Angajaţii SCJ Mureş au angajat un apărător şi au deschis o serie de acţiuni în instanţă împotriva conducerii spitalului.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.