Nelu Tătaru despre ridicarea restricţiei accesului aparţinătorilor în spitale: Evaluarea se face la fiecare DSP în parte

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca aparţinătorii să îşi viziteze rudele în spital începând de săptămâna viitoare, că acest lucru se va decide la nivelul fiecărei direcţii de sănătate publică în parte, în funcţie de evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19.

“Evaluarea se face la fiecare judeţ în parte, la fiecare direcţie de sănătate publică în parte, în funcţie de evoluţia pandemiei, în funcţie de numărul de cazuri, în funcţie de implicarea sau afectarea personalului medical de infecţia cu COVID şi în funcţie de evoluţia la nivel naţional”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a adăugat că, înainte de pandemie, o unitate medicală impunea carantină când exista un motiv serios, pe care îl decreta Direcţia de Sănătate Publică.

Accesul aparţinătorilor în spitale a fost restricţionat total odată cu debutul epidemiei de COVID-19, la începutul lunii martie, ca o măsură de precauţie.

Ministrul Sănătăţii a vizitat vineri Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, despre care a spus că este un “exemplu pozitiv”, având “circuite” pe care ar vrea să le vadă şi în alte unităţi.

“Spitalul este un exemplu de bună comunicare între management, autoritate locală, autoritate judeţeană, tocmai în folosul pacientului”, a afirmat Nelu Tătaru.

Acesta s-a întâlnit ulterior, la sediul Instituţiei Prefectului, cu managerii spitalelor din Alba.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.