Nelu Tătaru: Testările pentru coronavirus din București vor începe cu personalul medical

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru,  a spus că testările în Bucureşti se vor face etapizat, urmând să fie vizat în primul rând personalul medical, după care se va continua cu pacienţii din spitale şi pensionari. 

“În Bucureşti, după personalul medical începem cu testarea fiecărui cartier în parte. Pacienţii spitalelor sunt şi ei testaţi. (…) Vom testa şi persoanele în vârstă şi cei cu comorbidităţi, apoi vom trece şi la restul populaţiei”, a spus secretarul de stat Nelu Tătaru, miercuri seara, la un post de televiziune.

El a adăugat că „s-au primit 15 aparate Real Time PCR care vor avea specialişti de rigoare şi se vor face aceste teste etapizat, pentu toată populaţia Bucureştiului, aleasă ca primă aglomerare urbană. Vor urma şi celelalte oraşe, Bucureştiul fiind un proiect pilot, pentru a putea evalua starea de infectare a unui oraş“.

El a precizat că se măreşte săptămânal capacitatea de efectuare a testelor şi că există deja spitale în ţară care pot face aceste teste.

“În Bucureşti, după personalul medical începem cu testarea fiecărui cartier în parte. Pacienţii spitalelor sunt şi ei testaţi. Au o procedură de testare, fac un prim test şi în funcţie de rezultate sunt internaţi şi trataţi sau dacă sunt negativi ei sunt izolaţi la domiciliu. Vom testa şi persoanele în vârstă şi cei cu comorbidităţi, apoi vom trece şi la restul populaţiei. Se va ajunge la o capacitate de două-trei mii de testări pe zi. Vom face la Ministerul Sănătăţii programări şi etapizări pe grupe de vârstă şi pe categorii. Vom începe cu Bucureştiul şi cu aglomerările mari unde există un risc ridicat de transmitere“, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.