Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea ANDIS, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat, în ședința de luni, prin Hotărâre, normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

Actul normativ stabilește activităţile detaliate pe care le va realiza Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) în exercitarea atribuţiilor, precum și detalierea criteriilor pentru selecţia obiectivelor/proiectelor de investiţii în unitățile sanitare şi metodologia de aplicare a acestora.

ANDIS este o instituţie publică în subordinea Ministerului Sănătății, finanţată integral din bugetul de stat, care va avea ca rol principal dezvoltarea infrastructurii de sănătate prin pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate.

”ANDIS este un instrument care are ca scop să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, în primul rând a celor trei spitale regionale”, potrivit unui comunicat al Guvernului.

ANDIS  a fost înființată de Guvern, prin Ordonanță de Urgență, la începutul lunii iunie. Ulterior, o hotărâre aprobată de Executiv prevedea că ANDIS va avea 80 de posturi. 

Ministerul Sănătății a stabilit, la începutul lunii noiembrie, condițiile de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de președinte și vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a ANDIS, publicat în Monitorul Oficial în luna august, în activitatea sa, ANDIS urmărește îndeplinirea următoarelor obiective generale:

a) crearea și, după caz, dezvoltarea unei infrastructuri de sănătate apte să asigure accesul unui număr cât mai mare de persoane la asistență medicală de specialitate în cele mai bune condiții de calitate;
b) asigurarea unor cerințe înalte de calitate și performanță privind infrastructura de sănătate și transformarea sa într-un centru de excelență în gestionarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate;
c) pregătirea și implementarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate, astfel încât acestea să fie finalizate la termen, conform specificațiilor și în cadrul bugetului aprobat;
d) atragerea fondurilor europene și a altor surse de finanțare legal constituite în domeniul infrastructurii de sănătate;
e) asigurarea unui management performant al obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate și dezvoltarea și îmbunătățirea permanentă a capacității administrative necesare pentru pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.