Noua decizie a Colegiului Medicilor privind aplicarea mecanismului de alertă în cazul interzicerii sau restrângerii dreptului de practică, publicată în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 824/10 octombrie 2019 a fost publicată decizia Colegiului Medicilor din România privind punerea în executare a unor măsuri la nivelul colegiilor teritoriale și gestionarea mecanismului de alertă.
Este vorba de decizia nr. 6 din 30 august 2019, luată în Consiliul național al Colegiului Medicilor din România. Potrivit acesteia, cazurile de restrângere sau de interzicere de către autoritățile sau instanțele judecătorești, în întregime sau în parte, chiar și cu caracter temporar, a dreptului de practică a profesiei medicale pe teritoriul României sunt supuse procedurii mecanismului de alertă. Procedurii sunt supuse și situațiile în care expiră o interdicție sau restricție.

 

Ce este mecanismul de alertă?

 

Mecanismul de alertă presupune informarea de către Colegiul Medicilor din România, prin intermediul Sistemului de informare a pieței interne, a autorităților competente din statele membre ale Uniunii Europene cu privire la una dintre situațiile care fac obiectul mecanismului.
Procedura prevede ca la nivelul colegiilor teritoriale să fie luată o decizie în biroul consiliului teritorial legată de orice măsură de restrângere sau de interzicere a dreptului de practică a profesiei medicale pe teritoriul României, precum și de reluare a activității medicului în special în situații precum: sentința penală definitivă, decizie a comisiei de disciplină de restrângere sau interzicere a dreptului de practică, cerere de suspendare a calității de membru al Colegiului Medicilor din România, cerere de renunțare la calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România, constatarea neavizării certificatului de membru din cauza neexercitării profesiei de medic pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de cinci ani, existența unei cereri de reînscriere în Colegiul Medicilor, iar solicitantul îndeplinește condițiile legale de reînscriere.

 

Pașii de urmat când un medic este reclamat

 

Comisia superioară de disciplină comunică printr-o minută colegiului teritorial în evidența căruia se află medicul reclamat dacă dispune restrângerea sau interzicerea, în întregime sau în parte, chiar și cu caracter temporar, a dreptului de practică a profesiei medicale pe teritoriul României în termen de maximum 24 de ore de la adoptarea ei.
Decizia de restrângere sau de interzicere a dreptului de practică se emite în termen de trei zile de la data la care biroului consiliului colegiului teritorial i s-a comunicat existența unei astfel de situații și se comunică imediat medicului al cărui drept de liberă practică a fost restrâns sau ridicat, departamentului care operează în baza de date a Colegiului Medicilor din România și Colegiului Medicilor.
Deciziile emise rămân în evidența colegiilor teritoriale, iar în unele situații poate fi emisă o nouă decizie. Colegiul Medicilor din România analizează deciziile comunicate de colegiile teritoriale și decide introducerea în Sistemul de informare al pieței interne a autorităților competente din statele membre UE. De asemenea, informează medicul referitor la faptul că situația sa privind restrângerea sau interzicerea dreptului de practică a făcut obiectul mecanismului de alertă și a fost comunicată autorităților responsabile din UE.

Decizia va intra în vigoare la cinci zile de la publicarea în Monitorul Oficial, moment în care va fi abrogată Decizia Consiliului național al Colegiului Medicilor din România nr. 18/2018 privind gestionarea mecanismului de alertă.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.