Noul coronavirus: Demisie în bloc la Primiri Urgențe Bacău, după ce medicul care a preluat pacientul a fost amendat

Demisie în bloc la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Bacău, după ce medicul care a preluat pacientul suspectat de infectare cu noul coronavirus a fost amendat. Cei șapte medici ai secției și-au scris demisiile, însă, pentru moment, secția funcționează în regim normal.

„Medicul care a fost amendat și care și-a depus demisia este la serviciu, își desfășoară activitatea, consultă pacienți. Demisia, dacă domnul doctor nu se va răzgândi își va urma parcursul legal, dar în momentul ăsta activitatea în UPU este funcțională, pacienții sunt văzuți, sunt investigați”, a declarat directorul sanitar al unității,  Ioana Dinu, citată de Mediafax.

Managerul Spitalului Județean a anunțat că se încearcă o mediere cu medicii și demisiile nu au fost înregistrate, pentru că ar intra într-un proces ireversibil. Medicul a primit o amendă de 20.000 și au fost sancționate și asistenta șefă și pe îngrijitoarea de tură. Cadrele medicale acuză că amenzile au fost date pentru că au vorbit cu presa.

Direcția de Sănătate Publică spune însă că, pe lângă faptul că a aflat despre caz după două ore, din alte surse, în spital nu a fost făcută curățenie după ce pacientul a fost trimis la București.

„Nu s-a făcut curățenie și nu s-au dezinfectat toate spațiile în care a primit asistență medicală pacientul suspectat de infecție cu coronavirus după părăsirea acestor spații și pentru că nu s-a realizat înregistrarea în graficul de curățenie-dezinfecție a operațiunilor de curățare și dezinfecție efectuate în camera de izolare. Nu s-au luat măsuri de asigurare a echipamentului de protecție specific în cazul pacientului cu suspiciune de coronavirus și pentru că nu s-au respectat protocoalele de lucru de către personalul auxiliar.”, a transmis Direcția de Sănătate Publică din Bacău.

Managerul spitalului spune că, în loc să fie sancționați, cei care s-au aflat pe secție ar trebui să fie felicitați, iar Direcția de Sănătate Publică a fost informată.

„Cazul a fost evaluat de medicul de urgență, împreună cu ceilalți medici de specialitate, după care a fost întocmită o adresă către DSP și transmisă către toate căile, de la fax, e-mail, până la WhatsApp. Presa a aflat mai repede, presa are libertatea ei, noi nu intervenim, din punctul nostru de vedere, ne-a interesat parcursul și evoluția cazului medical.”, a declarat Adrian Popa.

Studentul din Bacău care a fost preluat de secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean se întorsese de câteva zile din China prezenta simptome de gripă, motiv pentru care au existat suspiciuni de coronavirus. El a fost transferat la Institutul Matei Balș din București de la Spitalul Județean Bacău, unde diagnosticul a fost infirmat.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.