Număr record de noi infectări cu coronavirus în Israel la câteva zile după instituirea carantinei naţionale

Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a atins un nivel record în Israel, la câteva zile după ce în întreaga ţară a fost instituită carantina. Potrivit unui comunicat emis miercuri de Ministerul Sănătăţii, în ziua precedentă au fost înregistrate 6.861 de cazuri noi.

Precedentul record a fost consemnat săptămâna trecută, când într-o singură zi au fost confirmate 5.533 de cazuri.

Marţi au fost efectuate 59.159 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 11,6%, aceeaşi din ziua precedentă.

Carantina naţională a început vineri, în ajunul Anului Nou Evreiesc, dar mulţi israelieni au găsit căi de a ocoli regulile, unii sărbătorind cu o noapte mai devreme împreună cu familiile lărgite, alţii luând cine festive cu prieteni sau rude care locuiesc în apropiere, transmite dpa, citată de Agerpres.

În cele trei săptămâni de izolare, care acoperă întreaga perioadă a sărbătorilor evreieşti tradiţionale, israelienilor li se cere să nu se îndepărteze la o distanţă mai mare de 1 km de casă, exceptând deplasările la lucru, pentru cumpărarea de produse esenţiale sau pentru a face sport.

Adunările sociale sunt limitate la cel mult 10 persoane în interior şi 20 în exterior.

Şcolile şi grădiniţele sunt închise de joi. Multe afaceri – precum hoteluri, mall-uri, saloane de înfrumuseţare, centre de relaxare, săli de sport, piscine – au interdicţie de funcţionare. Supermagazinele, farmaciile şi serviciile de livrare de alimente sunt în continuare deschise.

Cabinetul de criză urmează să decidă miercuri noi restricţii.

Israelul a impus prima carantină naţională la mijlocul lunii martie, apoi a relaxat măsurile în mai, iar de atunci traversează un al doilea val de infectări cu coronavirus.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.