O gravidă în vârstă de 32 de ani, din Oradea, a murit în luna a şaptea de sarcină după ce a fost infectată cu SARS-CoV-2. Femeia nu era vaccinată anti-COVID şi, timp de o săptămână, s-a tratat singură la domiciliu.
Femeia nu a mers la medic la primele semne ale bolii, deşi avea dificultăţi de respiraţie.
„Pacienta s-a prezentat în serviciul de urgenţă acuzând o patologie specifică COVID şi menţionând că de şapte zile se tratează acasă, considerând că este o patologie pe care o poate gestiona singură”, a declarat dr. Lucia Georgeta Daina, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgență Oradea.
În primă fază, a fost internată la maternitate. Starea i s-a înrăutăţit rapid şi a fost adusă înapoi la Spitalul Judeţean, în secţia de Terapie Intensivă. A murit după zece zile.
Toate cele 59 de paturi ATI COVID din Oradea sunt ocupate. În Spitalul Municipal, din 170 de pacienţi internaţi, doar 17 sunt vaccinaţi. Niciunul dintre ei nu a ajuns la ATI.
„Nici nu ne putem aştepta să avem paturi libere, deoarece la ritmul de creştere din momentul de faţă nu putem vorbi de un val, ci de un tsunami ”, a declarat dr. Laurenţiu Chiană, managerul Spitalului Municipal din Oradea.