O nouă bază de pregătire dedicată dezvoltării procesului educațional medical, inaugurată de UMF ”Carol Davila” București

Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București au inaugurat, vineri, o nouă bază de pregătire dedicată dezvoltării procesului educațional medical. Momentul a fost marcat prin organizarea primei ediții a cursului de instruire ”My First Implant”, dedicat studenților din anul VI ai Facultății de Medicină Dentară.

Proiectul inițiat are ca scop oferirea oportunității pentru studenții din cadrul Facultății de Medicină Dentară de a insera primul lor implant din carieră pe o mandibulă artificială.

“Cursul acesta deschide noi ferestre spre performanță în medicina dentară prin aventura sa teoretică și practică, dar mai ales pentru creatorii acestuia, cei care vă vor dărui din experiența multor implanturi pe care le-au realizat până astăzi”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București.

Prof. dr. Viorel Jinga a mai spus că acest nou concept educațional este unul ultra modern si este un pas important pentru desăvârșirea profesională a viitorilor specialiști în domeniul stomatologiei.

„Pasul acesta de simulare este mai mult decât obligatoriu. Și de aici plecăm cu pregătirea pentru rezidenți. E un prim pas, e un first implant. Acest pas ne aliniază, practic, la ce trebuie să avem în facultate (…). Nu putem ajunge în practica curentă sărind etape”, a declarat prof.dr. Alexandru Bucur, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, șeful Secției Clinică Universitară de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din București.

Baza de Simulare Medicală a UMFCD se află în București pe strada Pitar Moș, iar în această locație, toți studenții Universității vor desfășura activități practice de dezvoltare a tehnicilor medicale în condiții cât mai aproapiate de realitate, însă fără riscuri ca în cazul efectuării manevrelor pe un pacient real.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.