sursa foto: ANT/Facebook
O nouă prelevare de organe, de la o pacientă în vârstă de 46 de ani, aflată în moarte cerebrală, a avut loc la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia-Mare, informează Agenția Națională de Transplant (ANT)
„Astăzi este vorba despre oameni. Oamenii din transplant. Oamenii care fac lucrurile să se întâmple. Oamenii care salvează vieţi. Oamenii care primesc o nouă şansă la viaţă. Ei sunt oamenii care vin, sunt prezenţi mereu. Oamenii care nu condiţionează pentru că îşi iubesc meseria. Asta înseamnă programul de transplant. Este vorba despre oameni. #Transplantul înseamnă VIAŢĂ! La Spitalul Judetean de Urgenta „Dr Constantin Opris” Baia -Mare, săptămâna trecută s-a încheiat cu o nouă prelevare de organe, de la o pacientă în vârstă de 46 de ani, care a fost diagnosticată în moarte cerebrală în urma unui hematom subdural cu angajare. 3 familii din Baia Mare au zis #DA de la începutul acestui an și astfel 9 români pentru care transplantul era singura soluție de a trăi au fost salvați! Suntem profund recunoscători faţă de toţi cei care reuşesc să aducă speranţa pentru viaţă: donatori, familiile acestora, echipele medicale”, scrie Agenția Națională de Transplant, pe pagina de Facebook.
Pentru intervențiile de prelevare, la Baia Mare au fost prezente echipele chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni- pentru ficat și Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca – pentru rinichi. Prelevarea corneei a fost realizată de echipa Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.
„Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni, încă o viață a putut fi salvată în urma intervenţiei de transplant hepatic, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal – #ICUTR Cluj alți doi pacienți au primit șansa la o viață mai bună datorită transplanturilor renale. Transplanturile de cornee se vor realiza la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti. Mulţumim SMURD, Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I. şi IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania pentru promptitudinea cu care au răspuns solicitării Agenţiei Naţionale de Transplant şi pentru sprijinul acordat în efectuarea în condiţii de siguranţă a acestei misiuni salvatoare de vieţi”, transmite ANT.