O promisiune pentru români de Ziua mondială a inimii

Dragoș Vinereanu

Cu ocazia Zilei mondiale a inimii, celebrate anual la 29 septembrie, Societatea Română de Cardiologie și World Heart Federation au demarat un demers comun pentru promovarea sănătății cardiovasculare în rândul românilor: „Fă o promisiune inimii tale. Promite-i sănătate!”.

Am vorbit despre acest proiect, dar și despre sănătatea inimii românilor, cu prof. dr. Dragoș Vinereanu, președintele Societății Române de Cardiologie.

 

Bolile cardiovasculare – principala cauză de deces la români

 

„În acest moment, 60% din decesele din România se datorează bolilor cardiovasculare. Mortalitatea provocată de bolile cardiovasculare în România este de trei ori mai mare decât cea provocată de cancer, care este în jur de 19%. Mai mult decât atât, mortalitatea prin boli cardiovasculare este principala cauză, în România, a unei speranțe de viață reduse, țara noastră având una dintre cele mai reduse speranțe de viață din țările Uniunii Europene, atât la bărbați, cât și la femei. Speranța de viață în România este cu circa zece ani mai redusă decât în Uniunea Europeană”, a precizat Dragoș Vinereanu pentru Ro Health Review.

„În ceea ce privește legătura cu procentajul din PIB acordat sănătății, relația este una directă: mortalitatea cardiovasculară este una dintre cele mai mari în România în comparație cu alte țări ale Uniunii Europene, iar procentajul alocat din PIB sănătății este unul din cele mai mici”, a mai declarat medicul cardiolog.

Rezultatele unui studiu realizat de conf. dr. Florentina Furtunescu în colaborare cu prof. dr. Dragoș Vinereanu arată că, în perioada 2000–2016, deși populația României a scăzut cu circa 15%, numărul deceselor prin boli cardiovasculare a scăzut cu doar 3% la femei și 8% la bărbați. „În valoare relativă, dacă ponderăm în funcție de reducerea populației, ne arată că incidența bolilor cardiovasculare de fapt a crescut”.

„Ceea ce este și mai îngrijorător este că mortalitatea de cauză cardiovasculară a crescut la tineri, la cei sub 50 de ani. Iar aceasta se datorează în primul rând factorilor de risc major – hipertensiunii în special, dar și diabetului zaharat, fumatului, dislipidemiilor – factori care nu sunt controlați corespunzător”, a adăugat președintele Societății Române de Cardiologie.

 

Este nevoie de un Program național de prevenție cardiovasculară

 

„Inițiativele de până acum, demarate în parteneriat cu Ministerul Sănătății, sunt esențiale, dar se referă la prevenția secundară. Vorbim despre tratamentul intervențional al infarctului miocardic acut, prevenția subită a morții cardiace și recent lansatul program de dotare a unităților de supraveghere și tratament avansat al bolnavilor cardiovasculari critici. Ele sunt utile, se legă, închid un cerc, prin care pacientul cardiovascular din România poate fi tratat la nivel european, dar toate aceste demersuri se adresează pacienților după ce au avut un eveniment cardiovascular important”, a explicat președintele Societății Române de Cardiologie.

„Evident că este important ca pacienții români să aibă acces la o cardiologie de vârf – și avem cardiologie de vârf în multe centre. Un adevărat succes este Programul național de tratament intervențional al infarctului miocardic, care, în momentul acesta, acoperă practic întreaga țară prin cele 17 centre în care se desfășoară. Dar ceea ce ne interesează în primul rând este să adresăm cauza, nu să tratăm consecința. Soluția este să avem un program coerent și de lungă durată de prevenție a bolilor cardiovasculare”, a declarat Dragoș Vinereanu pentru Ro Health Review.

Prin intermediul campaniei demarate cu ocazia Zilei mondiale a inimii, medicul speră să ajute la informarea populației tinere cu privire la riscurile bolilor cardiovasculare. La fel de importantă ar fi lansarea Programului național de prevenție cardiovasculară, împreună cu Ministerul Sănătății. Programul se va desfășura în întreaga țară și va implica medicii de familie, cu ajutorul cărora se va face screeningul cardiovascular pentru 200.000 de pacienți.

 

Informații verificate pentru pacienți

 

„La nivelul Societății Române de Cardiologie, am făcut deja restructurarea completă a paginilor pentru pacienți de pe cardioportal.ro. Pe site avem integrate informații scrise, dar și video referitoare la principalii factori de risc, la principalele boli cardiovasculare și la principalele investigații cardiovasculare. Informațiile sunt integral oferite de specialiștii Societății Române de Cardiologie – toate informațiile prezentate sunt verificate, conțin multiple linkuri utile și sisteme interactive pe care le punem la dispoziția pacienților”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.