Articol realizat cu Conf. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, Ministrul Sănătății în perioada noiembrie 2015 – mai 2016
Mai bine de 25 de ani s-a încercat, rând pe rând, în diverse variante, adaptarea unui sistem apărut într-un anumit context politic, la realitățile economiei de piață. Azi suntem în momentul în care ar trebui să putem construi un consens în ceea ce privește viitorul acestuia, având ca prioritate starea de sănătate a întregii populații a României. Schimbarea unui sistem de asemenea dimensiuni se face treptat, într-o secvențialitate bine precizată și urmată cu consecvență. În opinia mea, ar trebui să conservăm dedicația celor care persistă să facă performanță în condiții dificile, tradiția și practica clinică a școlilor de medicină românești – dovedite de inserția rapidă a absolvenților noștri pe piața muncii din vest, precum și cele câteva insule care se constituie în centre de excelență – secții sau spitale. Pentru a numi doar câteva, cerându-mi anticipat scuze celor pe care nu-i amintesc: Institutul Mama și Copilul, Complexul Fundeni, Chirurgia Cardio-Vasculară Tîrgu Mureș, Institutul Oncologic Cluj, Institutul de Sănătate Publică – reprezintă centre cărora ar trebui a le fie delegate sarcinile construcției programelor de sănătate, firește după ce sunt întărite prin resurse umane și finanțare corespunzătoare.
Problemele sistemului sunt numeroase: nerespectarea legislației, chiar și în forma ei actuală, o descentralizare care a creat o pulverizare a lanțului de decizie și a responsabilității și firește, o cauză majoră a situației actuale – finanțarea. Aș dori să nuanțez: nu cred că o pledoarie împotriva descentralizării este justă – descentralizarea este singura variantă de a aduce decizia acolo unde problemele pot fi corect definite și implicit, de a găsi soluții locale de finanțare. Se impune însă finalizarea acestui proces într-un mod coerent. Consider, de asemenea, că se impune creșterea nivelului salarizarii profesioniștilor din sănătate și un control al modului în care fondurile sunt cheltuite de către segmentul de management, care se impune a fi profesionalizat în mod real.
Singura variantă pentru reformarea sistemului medical este o construcție documentată, care presupune un volum mare de muncă și implicare, finanțare corespunzătoare și consecvență în implementare
Pentru reformarea sistemului medical nu există o măsura miraculoasă, imediată. Există doar două variante: cea a unei baghete magice, povestită periodic sau prezentată în diverse clipuri colorate (susținută mai mult sau mai puțin în funcție de interese și fonduri cheltuite), măsurând pe urmă numărul de „like-uri”, respectiv cea a unei construcții documentate, trainice, care presupune un volum mare de muncă și implicare, finanțare corespunzatoare și consecvență în implementare. Singura variantă pe care o pot lua în considerare este a doua. Această construcție trebuie făcută în contextul unei viziuni europene. Până în momentul implementării ei, cred că se impune modernizarea bazei materiale și ocuparea prin concurs a posturilor libere din sistem, cu oameni tineri formați în țară și în străinătate.
O reformă reală a sănătății în România se bazează, în primul rând, pe consensul național de schimbare în interesul general pentru sănătate. Apoi acceptarea și analizarea realităților socio-economice naționale și în mod obligatoriu implicarea experților. O largă consultare populară în ceea ce privește acordul nostru social pentru viitor: dorim să continuăm să contribuim cu toții și să primim îngrijiri în mod egal, dorim să măsurăm în îngrijirile pe care le primim, contribuția fiecăruia dintre noi sau poate dorim să plătim în mod direct. Precizarea locului și rolului profesioniștilor din domeniul sanitar în societatea noastră, cum îi plasăm în sistemul nostru de valori. Toate acestea ar trebui să facă subiectul unui consens susținut de întreaga clasă politică și urmărit în anii ce urmează.
Cum trebuie abordate resursa umană, infrastructura de îngrijire, serviciile medicale în contextul unei reforme sistemice
Pilonul de bază în perspectiva unei astfel de reforme este societea românească în ansamblul ei: pacienții, profesioniștii în domeniu și specialiștii cunoscători ai realităților naționale, specialiști care încă există și se străduiesc să atragă atenția asupra problemelor din sistem, un sistem de asigurări care să aducă fonduri suficiente, dincolo de slogane care susțin reducerea contribuției pentru sănătate. Implicarea unor asigurări suplimentare (de stat sau private) și o finanțare corespunzătoare de la bugetul de stat. Nu în ultimul rând, decidenții politici care trebuie să își asume schimbarea.
Scopul pe care îl urmărim printr-o astfel de reformă este starea de sănătate a populației prin servicii de bună calitate. Putem atinge acest deziderat prin serviciile oferite de profesioniști implicați și bine pregătiți, într-un context corespunzător din punctul de vedere al infrastructurii și dotării. Recunoașterea importanței sociale, recompensarea corectă a celor dintâi și asigurarea bazei materiale sunt condiții preliminare ale unei reforme sistemice. Asigurarea educației medicale continue și susținerea constantă a întreținerii și înlocuirii infrastructurii sunt necesare pentru a menține un nivel cât mai bun al sistemului pe termen lung. Dar în același timp, trebuie avute în vedere și re-evaluări periodice și schimbări care se impun la un moment dat. Orice sistem de sănătate evoluează și necesită noi schimbări corespunzătoare necesităților și progreselor ce apar în domeniul medical, în particular și în societate, în general.
Educația pentru sănătate, o prioritate
Raportat la sănătatea populațională, deși datele epidemiologice lipsesc uneori, totuși, societățile profesionale raportează date îngrijorătoare pentru diverse patologii. Consider că ar trebui să luăm în considerare structura populației noastre, îmbătrânirea acesteia și consecințele medicale, dar în primul rând, scăderea dramatică a natalității. Aceste realități sunt o reală amenințare la viitorul nostru ca națiune și nicio politică sau proiecție, în primul rând de securitate sau economică, nu poate să le ignore. Educația pentru sănătate reprezintă și în acest context o prioritate.
Pe de altă parte, profilaxia își are locul său bine stabilit în situația fiecărei patologii. Avem dovezi conform cărora profilaxia salvează vieți, dar în același timp, contribuie la conservarea unei calități mai bune a vieții și, nu în ultmul rând, poate reprezenta o modalitate de a economisi bani în sistem. O reformă în sănătate trebuie doar să preia recomandările existente în domeniu, ținând cont de realitățile locale. În același timp, populația în general, trebuie să își asume o atitudine proactivă față de propria stare de sănătate.
Un orizont de timp realist pentru reformarea sistemului de sănătate: minimum zece ani
O lege a sănătății corect documentată, împreună cu metodologia de aplicare, se poate redacta în doi ani. Punerea ei în aplicare, etapizat, așa cum o impune orice schimbare a unui sistem mare, cum este cel medical, durează minimum opt ani. Deci în total minimum zece ani. Și aceasta în condiții ideale.
Pentru asigurarea unei continuități în implementarea unei strategii de reformă a sistemului sanitar văd o singură variantă: cea a unui consens național, asumat de întreaga clasa politică, consecutiv, o echipă corect recrutată și recompensată, cu un calendar bine stabilit, care să fie susținută pe întreaga perioadă a procesului de schimbare, cu responsabilitatea finalizării reformei, indiferent de procesul electoral. Depinde doar de noi, ca națiune dacă dorim să depășim prejudecăți ale trecutului nostru mai mult sau mai puțin îndepărtat, să ne asumăm un anumit sistem de valori și implicit o reformă reală a sistemului de sănătate.
Un sistem de sănătate eficient contribuie la progresul economico-social
România are nevoie de un sistem de sănătate eficient, durabil. În 2017 un astfel de sistem trebuie să facă față provocărilor patologiilor specifice, să poată preveni apariția unui număr cât mai mare de îmbolnăviri, să mențină starea de sănătate a populației, pentru a putea contribui astfel la progresul economico-social și în același timp, la asigurarea unei calități cât mai bune a vieții cetățenilor României. Acest sistem trebuie să genereze dovezi naționale, contribuind astfel la alegerea terapiilor individualizate sau personalizate, acolo unde este posibil. Profesioniștii din sistem trebuie să fie parte a sistemului mondial informațional de specialitate și să colaboreze în mod real și empatic cu pacienții, parte a medicinei centrate pe pacient.
