Oana Sivache (ASSMB): Corupţia distorsionează priorităţile, astfel încât deciziile nu sunt luate în funcţie de a salva vieţi, ci în funcţie de profit. Din tăcere se pot naşte tragedii

sursa foto: Oana Gabriela Sivache/Facebook

Într-un sistem de sănătate corupt, odată cu resursele financiare care se scurg, se pierde şi calitatea îngrijirii medicale, iar, uneori, se pierd vieţi, a atars atenția, luni, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Sivache. „Nu putem tolera un asemenea compromis pentru că reprezintă o trădare a încrederii pe care oamenii o au în noi, o trădare a vieţii. Din tăcere se pot naşte tragedii”, a subliniat Oana Sivache.

Totodată, a subliniat că liderii din sănătate trebuie să fie „modele de integritate” şi să pună pacientul în centrul deciziilor.

„Misiunea mea şi a colegilor mei este aceea de a oferi specialiştilor instrumentele necesare pentru a salva vieţi. Nu am venit la ASSMB să îmi fac fani. Sunt aici pentru oameni, nu să fur de la gura pacienţilor, şi aşa chinuiţi de boli. Suntem aici să dezvoltăm un mediu definit de profesionalism, integritate şi compasiune. Toţi cei care nu înţeleg această misiune, sfidând legislaţia şi, implicit, siguranţa pacienţilor, trebuie să răspundă pentru faptele lor”, a spus Oana Sivache.

Directorul ASSMB a menționat că fiecare act de corupţie din acest sistem nu doar erodează încrederea pacienţilor, ci pune în pericol vieţi.

„Când un spital ia foc, când aparatura medicală cumpărată cu preţuri supraevaluate nu este folosită sau se strică rapid, tragedia nu este doar financiară, este umană. Într-un sistem de sănătate corupt, odată cu resursele financiare care se scurg, se pierde şi calitatea îngrijirii medicale, iar, uneori, se pierd vieţi. Să ignorăm existenţa corupţiei este ca şi cum am arunca cu pietre în ambulanţe venite să ne salveze. Corupţia distorsionează priorităţile, astfel încât deciziile nu sunt luate în funcţie de a salva vieţi, ci în funcţie de profit. Nu putem tolera un asemenea compromis pentru că reprezintă o trădare a încrederii pe care oamenii o au în noi, o trădare a vieţii. Din tăcere se pot naşte tragedii”, a mai spus aceasta.

Oana Sivache a subliniat că lupta împotriva corupţiei nu este doar o responsabilitate legală, ci şi o obligaţie morală pentru a proteja „cel mai de preţ bun al nostru – sănătatea publică”.

„Este vital ca managerii instituţiilor care conduc sistemul de sănătate să-şi asume un rol activ şi decisiv în lupta împotriva acestui flagel”, a punctat directorul ASSMB.

Oana Sivache a precizat, de asemenea, că percheziţiile DNA la ASSMB nu aruncă „o pată neagră” asupra activităţii instituţiei, ci fac „lumină, curăţenie”.

„Acesta este un moment important pentru noi, cei care ne dorim să muncim cinstit în această instituţie. Nu este o situaţie care să arunce o pată neagră asupra activităţii noastre, ci este un moment în care se face lumină, curăţenie. În calitatea mea de director general al ASSMB, am responsabilitatea şi onoarea de a fi în serviciul pacienţilor care au nevoie de ajutor, în toate cele 19 spitale administrate de Primăria Bucureşti”, a afirmat Oana Sivache.

Mai multe percheziţii au avut loc luni în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la o instituţie publică, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică şi cu numirea unor persoane în funcţii de conducere la spitale din Capitală.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.